Ursula von der Leyen rămâne șefa Comisiei Europene

Parlamentul European a votat-o pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat de preşedintă a Comisiei Europene. Șefa executivului comunitar a obținut o majoritate clară, 401 voturi, față de minimum 360 necesare, într-o ședință care a fost marcată de scandalul provocat de Diana Șoșoacă, eurodeputata română fiind evacuată din sală.

Ursula von der Leyen a câștigat un nou mandat în fruntea Comisiei Europene. În favoarea ei au votat 401 deputați, 284 – împotrivă, 15 s-au abținut, iar 7 voturi au fost anulate, potrivit numărării buletinelor. Majoritatea necesară era de 360 de voturi. Acesta va fi al doilea mandat al Ursulei von der Leyen ca președintă a Comisiei. Ea a fost aleasă pentru prima dată de eurodeputații în iulie 2019.  Parlamentul este compus în prezent din 719 de deputați, astfel încât majoritatea necesară a fost de 360 de voturi. Votul a avut loc prin vot secret (pe hârtie).

După vot, președintele ales al Comisiei trimite scrisori oficiale șefilor de stat sau de guvern ai statelor membre, invitându-i să își prezinte candidații pentru posturile de comisar european. Parlamentul va organiza apoi audieri ale candidaților în comisiile competente după vacanța de vară. Întregul colegiu al comisarilor trebuie apoi să fie aprobat de Parlament. 

Ursula von der Leyen a promis joi, în plenul Parlamentului European, să ia măsuri pentru consolidarea Europei, o Europă care trebuie să se poată ridica la înălţimea provocărilor actuale, în cazul în care va obţine un nou mandat la conducerea Comisiei Europene.

„Europa nu poate controla dictatori şi demagogi în toată lumea, dar poate alege să îşi protejeze democraţia. Europa nu poate să oprească schimbările, dar poate alege să îmbrăţişeze schimbarea şi să investească în măsuri pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale cetăţenilor europeni”, a spus Von der Leyen în dezbaterea care precede supunerea candidaturii sale la vot în Parlamentul European.

Politiciana germană în vârstă de 65 de ani a subliniat că nu va accepta ca „demagogii şi extremiştii să distrugă modul nostru de viaţă european”. În intervenţia sa, ea a promis să lanseze proiecte în domeniul apărării ale Uniunii Europene, inclusiv un scut aerian european.

„Vom propune o serie de proiecte de apărare de interes comun european, începând cu un scut aerian european şi cu apărarea cibernetică”, a spus Ursula von der Leyen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *