Vladimir Putin nu este în poziţia de a pune condiţii Ucrainei pentru a înceta războiul, a reacţionat vineri secretarul american al apărării, Lloyd Austin, după ce liderul de la Kremlin declarase ceva mai devreme că Rusia va pune capăt războiului din Ucraina doar dacă Kievul va fi de acord să renunţe la ambiţiile sale de a adera la NATO, să predea integral cele patru provincii revendicate de Moscova în sud-estul ţării şi să treacă la demilitarizare, relatează Reuters.
Vladimir Putin „nu este în poziţia de a dicta Ucrainei ce trebuie să facă pentru a instaura pacea”, a declarat Lloyd Austin reporterilor la sediul NATO din Bruxelles.
Rusia controlează aproape o cincime din teritoriul ucrainean în al treilea an de război. Ucraina spune că pacea se poate baza doar pe retragerea completă a forţelor ruseşti şi pe restabilirea integrităţii sale teritoriale.
„A avut câteva sute de mii de soldaţi răniţi şi ucişi în această invazie nedreaptă şi neprovocată. Ar putea pune capăt acestei situaţii astăzi, dacă ar alege să facă acest lucru. Şi îi cerem să facă acest lucru şi să părăsească teritoriul suveran al Ucrainei”, a declarat Austin.
În discursul său rostit vineri în faţa diplomaţilor ruşi, Putin a declarat că „viitoarea existenţă a Ucrainei” depinde de retragerea forţelor sale, de adoptarea unui statut de neutralitate şi de începerea negocierilor cu Rusia, ameninţând că situaţia militară a Kievului se va înrăutăţi dacă va respinge oferta.
Momentul în care Putin a ţinut discursul a fost în mod clar menit să devanseze summitul Ucrainei din Elveţia, prezentat ca o „conferinţă de pace”, în ciuda excluderii Rusiei, prin care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski caută o demonstraţie de sprijin internaţional pentru condiţiile impuse de Kiev pentru a pune capăt războiului.
Comentariile lui Putin au venit, de asemenea, înaintea summitului NATO de la Washington, în condiţiile în care aliaţii Ucrainei sunt încă în dezacord dacă şi cum să consolideze formularea privind viitoarea apartenenţă a Ucrainei la alianţă. Linia oficială a NATO este că Ucraina se va alătura alianţei într-o zi, dar nu în timp ce ţara se află în război. „Viitorul Ucrainei este în NATO”, au declarat liderii NATO la summitul de anul trecut de la Vilnius. Unii aliaţi doresc ca acest limbaj să fie întărit, sugerând ca la summit să se declare că drumul Ucrainei spre aderare este „ireversibil”, potrivit diplomaţilor.
Austin a ocolit problema, spunând doar că extinderea NATO nu este probabilă pe termen scurt. „În ceea ce priveşte extinderea NATO, cred că este o decizie pe care 32 de membri ai alianţei (NATO) o vor lua la un moment dat, nu văd nicio dorinţă sau indiciu că vom urmări extinderea în viitorul apropiat”, a declarat Austin.
Şeful Pentagonului a adăugat că bănuieşte că vor exista întotdeauna ţări care vor dori să se alăture NATO, dar în acest moment alianţa vrea să se concentreze pe integrarea celor mai noi membri ai săi, Suedia şi Finlanda. „Cred că, în acest moment, membrii alianţei ar dori probabil să vadă cum lucrurile se stabilizează şi se aşează pe măsură ce îi primim pe noii membri şi continuăm să ne perfecţionăm planurile”, a afirmat Austin.