Noul premier al R. Moldova, primit de la Klaus Iohannis la prima sa vizită externă: Șeful statului l-a asigurat pe Dorin Recean de sprijinul ferm al României în gestionarea provocărilor de securitate

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni pe premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, care efectuează în România prima sa vizită de la instalarea în funcție, context în care șeful statului a refirmat sprijinul ferm al României pentru gestionarea provocărilor de securitate cu care se confruntă Chișinăul, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În cadrul întrevederii, Iohannis l-a felicitat pe oficial de la Chişinău pentru alegerea în noua funcţie şi a evocat dialogul aprofundat şi constant, purtat la nivel politic, necesar pentru luarea deciziilor care să ducă la avansarea agendei bilaterale, precum şi a parcursului european al Republicii Moldova.

“Preşedintele României a reiterat mesajul de sprijin ferm în gestionarea provocărilor de securitate, ca şi a dezechilibrelor economice, cauzate de conflictul din Ucraina, mesaj care a fost transmis şi cu prilejul întrevederii recente avute cu preşedintele Maia Sandu, la 23 februarie”, arată sursa citată, făcând referire la vizita pe care președinta R. Moldova a efectuat-o săptămâna trecută la București.

Cei doi oficiali au evaluat stadiul implementării obiectivelor prioritare din domeniile energie, agricultură, transporturi şi interconectivitate, sănătate, educaţie şi societate informaţională, context în care preşedintele Iohannis a subliniat necesitatea creării condiţiilor necesare pentru atragerea investiţiilor româneşti şi ameliorarea mediului de afaceri.

Şeful statului a evidenţiat asistenţa multidimensională pe care ţara noastră o acordă Republicii Moldova, inclusiv pentru gestionarea situaţiilor de criză cu care aceasta se confruntă. De asemenea, au fost discutate modalităţi concrete de prioritizare şi diversificare a acestei asistenţe.

Prim-ministrul Dorin Recean a mulţumit pentru sprijinul consistent şi prompt oferit de România de fiecare dată când Republica Moldova s-a aflat în dificultate. El a exprimat recunoştinţa autorităţilor de la Chişinău pentru asistenţa bugetară directă, precum şi pentru susţinerea constantă în parcursul european al Republicii Moldova, menţionează Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Iohannis a reconfirmat angajamentul României de a acorda întreaga susţinere în procesele de transformare, modernizare şi de implementare a reformelor, în spiritul Parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazat pe comunitatea de limbă, cultură şi istorie.

Premierul Republicii Moldova s-a întâlnit la Palatul Victoria cu prim-ministrul Nicolae Ciucă. De asemenea, Dorin Recean va avea întrevederi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi cu preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, şi va fi primit de Custodele Coroanei române, Margareta, şi Principele Radu, la Palatul Elisabeta.

Vizita la Bucureşti a premierului Dorin Recean este prima sa deplasare oficială în străinătate de la învestirea în fruntea Guvernului Republicii Moldova.

Săptămâna trecută, la Bucureşti s-a aflat într-o vizită de lucru şi preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. 

Sursa: CE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *