Vârstnicii, ținte ușoare pentru escroci: Doi bătrâni din Suceava înșelați cu mii de euro și lemne pe jumătate

Poliția atrage din nou atenția asupra riscurilor la care sunt expuse persoanele vârstnice, în fața unor escrocherii tot mai bine puse la punct, fie în mediul online, fie în viața de zi cu zi.

Un bărbat de 66 de ani din Suceava a fost păcălit cu 7.300 de euro după ce a fost convins să investească în acțiuni la o așa-zisă companie energetică. Totul a început de la un anunț online care i-a stârnit interesul. După ce a fost contactat telefonic de mai mulți indivizi și a purtat discuții timp de câteva săptămâni, a realizat prea târziu că totul a fost o înșelătorie.

În aceeași zi, o femeie de 75 de ani din localitatea Zaharești a fost păcălită de trei persoane necunoscute care i-au vândut lemn de foc. Deși a plătit 5.150 de lei pentru 15 metri steri, a primit puțin peste opt metri, după cum au confirmat măsurătorile făcute de silvicultori. Escrocii au plecat cu banii înainte ca bătrâna să își dea seama de păcăleală.

Reprezentanții Poliției Județene Suceava avertizează că izolarea socială și lipsa de informare îi fac pe seniori mai vulnerabili la aceste tipuri de fraude. Deși metodele sunt semnalate constant în spațiul public, mulți rămân victime, mai ales din cauza încrederii acordate necunoscuților.

În ambele cazuri, polițiștii au deschis dosare penale pentru înșelăciune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *