Un nume greșit și o lecție amară despre respect

Uneori, lipsa de respect nu se vede în gesturi mari, ci într-o literă. Într-un detaliu aparent mărunt, dar care spune totul despre cum privim viața și moartea celor din jur.

Așa s-a întâmplat cu Octav Stroici, muncitorul român care și-a pierdut viața în Roma, sub dărâmăturile unei clădiri istorice. Presa italiană, în goana după știri, i-a transformat numele în „Octay Stroici”. O greșeală care s-a propagat rapid, de la agențiile de presă la televiziuni, până și în declarațiile oficiale.

Și nimeni, absolut nimeni, nu s-a oprit o clipă să se întrebe dacă este corect.

Când un nume devine doar o etichetă

Octav Stroici a devenit, pentru un moment, un nume într-un titlu, o cifră într-o știre de seară. În spatele acelui nume, însă, era un om real — cu o familie, cu vise, cu o viață construită printre străini. Și tocmai acest om a fost redus la o identitate greșită, rostogolită de toți cu aceeași indiferență.

Unii ar spune că e doar o literă în plus. Dar pentru familia lui, pentru cei care îl cunoșteau, e o durere în minus. Pentru că dincolo de greșeală se vede disprețul ascuns al unei societăți care se uită la muncitorii veniți din alte țări ca la niște umbre anonime.

Presa și datoria de a fi atentă

Ca jurnalist, știi că fiecare literă contează. Că numele unui om este primul semn de respect pe care îl poți arăta, mai ales atunci când el nu mai e aici să și-l apere.

În cazul lui Octav, nu s-a greșit doar o tastă — s-a greșit esența. S-a greșit umanitatea. Pentru că, atunci când cineva moare muncind, meritul minim este să-i spui corect numele.

Graba, superficialitatea și automatismul mediatic au făcut ca Octav Stroici să devină „Octay” în ochii unei țări întregi. Un detaliu ignorat, dar care trădează o realitate mai mare: aceea că viața celor care vin să muncească din greu pentru alții e adesea tratată ca o notă de subsol.

Respectul nu se traduce, se simte

Românii sunt obișnuiți să fie autocritici, să spună că la alții presa e mai profesionistă, mai atentă, mai riguroasă. Dar episodul acesta arată că nu e întotdeauna așa.

În redacțiile din România, jurnaliștii se străduiesc — uneori stângaci, dar sincer — să scrie corect numele unui străin, să-l pronunțe cum trebuie, să nu-l denatureze. Din respect. În Italia, în acest caz, respectul a lipsit.

Numele care rămâne

Octav Stroici. Nu „Octay”.
Un nume simplu, dar care merită spus corect. Pentru că numele e ultima formă de demnitate pe care o putem păstra pentru cineva care nu mai e.

Poate că presa italiană va corecta, poate că oficialii vor rosti, în cele din urmă, corect acest nume. Dar până atunci, e bine să nu uităm: respectul se arată nu prin cuvinte mari, ci prin atenție la cele mici.

Și, uneori, o literă spune totul.

Autor: Alexandra Cînța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *