Țările NATO au decis că vor da Ucrainei 40 de miliarde de euro în 2025

Ţările NATO au decis miercuri, la Washington, că vor ajuta Ucraina cu minimum 40 de miliarde de euro în 2025, potrivit textului declaraţiei finale, relatează AFP.

„Intenţionăm să eliberăm un pachet de bază de cel puţin 40 de miliarde de euro pentru anul viitor, iar apoi să menţinem asistenţa de securitate la un nivel sustenabil, pentru ca Ucraina să câştige”, au precizat cele 32 de ţări membre NATO, reunite în cadrul unui summit la Washington.

Fără ţările NATO, care îi furnizează aproape tot sprijinul militar, Ucraina riscă să fie învinsă pe câmpul de luptă. Şi chiar dacă acest ajutor continuă să fie acordat, nu există nicio garanţie că va continua să fie astfel pe termen lung. Prin urmare, Jens Stoltenberg a propus aliaţilor să se angajeze să acorde cel puţin acelaşi nivel de ajutor militar pe termen lung, adică aproximativ 40 de miliarde de euro pe an. 

Anunțul este departe de aşteptările lui Jens Stoltenberg, care spera să vadă un angajament pecetluit pentru „atât timp cât este necesar”, şi nu doar pentru un an.  De asemenea, în ceea ce privește aderarea Ucrainei la NATO, secretarul general al Alianței a declarat miercuri că este „prea devreme pentru o decizie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *