Reactia Kremlinului la declaratiile lui Trump. „Rusia este o masina de razboi.”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a salutat vineri comentariile lui Donald Trump despre Rusia, pe care ar fi descris-o, într-o convorbire avută recent cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, drept „o maşină de război” care i-a învins pe Napoleon şi Hitler, relatează agenția de presă Reuters.

Fostul președinte american Donald Trump a declarat pentru Fox News că i-a spus lui Volodimir Zelenski că războiul declanșat liderul rus Vladimir Putin trebuie să se încheie. „Vă confruntați cu o maşină de război. Asta fac ei (ruşii – n.r.), duc războaie. L-au învins pe Hitler. L-au învins pe Napoleon. Trebuie să terminăm cu acest război”, susține Trump că i-ar fi spus lui Zelenski într-o convorbire telefonică purtată pe 19 iulie.

Comentând aceste remarci ale lui Trump, candidat din nou la Casa Albă, Peskov și-a exprimat dorința ca „majoritatea publicului american să ştie că există multe pagini glorioase în istoria Rusiei”.

Întrebat apoi despre un comentariu din Wall Street Journal scris de fostul secretar de stat Mike Pompeo, Peskov susține că actuala conducere de la Moscova „nu poartă ochelari roz” în cazul unei noi președinții Trump.

Pompeo i-a sugerat lui Trump să adopte noi sancţiuni dure împotriva Rusiei lui Putin dacă va fi ales şi să intensifice ajutorul pentru Ucraina.

Donald Trump „este un reprezentant al elitei politice americane, care acum suferă, absolut cu toţii, de un sentiment antirusesc total”, a spus Peskov, recurgând din nou la acuzația de „rusofobie”, emisă de regulă pentru a contracara criticile la adresa regimului condus de Vladimir Putin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *