Rareș Bogdan anunță numere șocante: „Românii din Marea Britanie au depășit 1,4 milioane”

Peste 1,4 milioane de români în Marea Britanie. Este anunțul făcut de Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, care spune că a obșinut această cifră de la „oficialități” de la Londra. Pentru acești români, mai e nevoie de minim două noi consulate.

Peste 1,4 milioane de români în Marea Britanie

Preşedintele PNL Diaspora, europarlamentarul Rareş Bogdan afirmă sâmbătă că românii din Marea Britanie au depăşit conform datelor oferite de oficialităţile de la Londra cifra de 1,4 milioane de cetăţeni iar marea provocarea a Statului Român este cum reuşeşte să le ofere servicii consulare profesioniste, măcar decente şi de asemenea suficiente. Rareş Bogdan precizează că „în Marea Britanie lipsesc minim două Consulate, în Germania minim unul în plus, în Spania minim două în plus”.

Românii din Marea Britanie au depăşit conform datelor oferite de oficialităţile de la Londra cifra de 1,4 milioane de cetăţeni români, doar în zona metropolitană londoneză aceştia se apropie de 450.000 (!!!), după Marea Britanie urmează Italia, Germania, Spania, SUA şi Franţa, urmată de Austria”, scrie europarlamentarul român pe Facebook.

„Nu ştiu câţi dintre aceşti români se vor mai întoarce în următorii ani ACASĂ, mulţi vor veni foarte probabil în momentul pensionarii. Marea provocarea a Statului Român este cum reuşeşte să le ofere servicii consulare profesioniste, măcar decente, (!!!) şi de asemenea suficiente”, mai arată el.

Rareş Bogdan precizează că ”în Marea Britanie lipsesc minim două Consulate, în Germania minim unul în plus, în Spania minim două în plus”.

”Aş vrea să va rog să ne ajutăm împreună şi să îmi scrietj direct sau în privat unde serviciile consulare sunt bune, unde sunt foarte bune, unde sunt decente şi mai ales unde acestea sunt proaste, insuficiente, întârziate, arogante, nesimţite sau total lipsite de profesionalism. De asemenea aş dori să ştiu ce probleme reclamaţi în relaţia cu autorităţile române sau reprezentantele din străînătate”, mai scrie el, potrivit stiripesurse.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *