Pudra de talc folosită în general în industria cosmetică pentru farduri de obraz, de pleoape și chiar pentru pudra de față, a fost declarată de Organizația Mondială a Sănătății drept posibil cangerigenă.
În anumite situații, consideră experții, ajunge să fie contaminată cu azbest, un mineral toxic interzis de Comisia Europeană din 2005. Recent, un mare producător de pe piață cosmeticelor a cerut chiar intrarea în faliment din cauza sumelor uriașe pe care le are de plătit în urma a sute de procese intentate de cumpărători.
Agenţia Internaţională de Cercetări asupra Cancerului din cadrul Organizației Mondiale a Sanatatii a clasificat talcul, un mineral natural, drept „posibil cancerigen” pentru oameni.
Talcul este obţinut din zăcăminte subterane. Are duritatea cea mai mică, iar acest lucru îl face folositor pentru o gamă largă de produse. Azbestul se găseşte tot în pământ, iar acest lucru ar putea duce la o contaminare încrucilată, spun geologii. Azbestul este interzis de Comisia Europeană din 2005, tocmai pentru că ar fi cancerigen, dacă ajunge în sistemul respirator.
Talcul este folosit la fabricarea pudrei de față, a fardului de obraz, a fardului de pleoape, sau a altor produse cosmetice. De asemenea, este componentul principal pentru pulberea bebelușilor, a deodorantelor și antiperspirantelor, precum și a multor altor produse antibacteriene. Pe piață, însă, există mulți producători care nu folosesc deloc talc pentru produsele cosmetice, sau care folosesc talc necontaminat cu azbest.
Ștefania Stoleriu, prodecan, Facultatea de Chimie: „Majoritatea depozitelor de talc care există pe pământ au o cantitate de azbest definită ca fiind între 5 și 6 %. În principiu, nu este o cantitate foarte mare, astfel încât să spunem că orice pudră de talc sau orice pudră de față este direct cancerigenă. Singurul mod în care putem să mergem mai departe și să putem folosi acea pudră de talc să avem încredere că acel producător al pudrei de TALC utilizează o sursă de talc curată să spunem, adică fără fără aceste contaminări de azbest.”
Recent, un mare producător de cosmetice, recunoscut pentru vânzarea din ușă în ușă, a cerut în Statele Unite intrarea în faliment pentru că nu mai face față datoriilor și obligațiilor moștenite, legate de talc.
Aproape 200 de procese i-au fost intentate pentru folosirea unei pudre de talc contaminată cu azbest. Firma a fost obligată în instanță la plata a 50 de milioane de dolari, unei singure femei care a fost diagnosticată cu cancer după folosirea cosmeticelor respective.