Patru români sunt acuzați de Parchetul European de o fraudă de 4,3 milioane euro

Parchetul European (EPPO), prin filiala sa de la Bucureşti, a formulat acuzaţii împotriva a patru români, despre care se crede că fac parte dintr-o reţea infracţională ce are legături cu grupări mafiote italiene. Suspecții sunt bănuiţi de o fraudă în valoare de 4,3 milioane de euro cu subvenţii care implică fonduri europene şi naţionale.

Inculpaţii ar fi format un grup infracţional împreună cu alţi suspecţi pentru a furniza scrisori de garanţie false beneficiarilor de proiecte finanţate din fonduri UE, care pretindeau că asigură proiectele împotriva eventualelor daune, mai arată comunicatul de presă al EPPO, citat de News.ro.

În schimbul emiterii scrisorilor, suspecţii ar fi încasat sume mari de bani. Ei ar fi pus în aplicare această schemă frauduloasă în numele unor societăţi înregistrate în Cehia şi Letonia, care nu aveau dreptul de a emite scrisori de garanţie şi nici resursele financiare pentru a acoperi daunele asigurate.

Utilizarea acestor documente a dus la un câştig ilicit de aproximativ 4,3 milioane de euro, cea mai mare parte a banilor provenind din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi Programul Operaţional Regional.

Aceste inculpări sunt rezultatul mai multor investigaţii privind scheme infracţionale care utilizează acelaşi mod de operare, în urma unor percheziţii domiciliare efectuate în România şi Franţa în luna mai 2023, precizează comunicatul EPPO. Anterior, în 2023, alţi suspecţi au fost inculpaţi şi sunt în prezent în aşteptarea procesului. De asemenea, le-au fost sechestrate bunuri în valoare de 450.000 euro.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, inculpaţii riscă între patru şi 15 ani de închisoare. Sursa citată mai precizează că EPPO a atras atenţia Ministerului român al Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu privire la existenţa unor posibile vulnerabilităţi în gestionarea fondurilor europene, care au ca rezultat un nivel semnificativ redus de protecţie a intereselor financiare ale UE în România.

Conform tipologiilor identificate în mai multe cazuri, elementele care au generat un risc ridicat de fraudă în contractele cu finanţare europeană au constat în utilizarea scrisorilor de garanţie emise de entităţi fictive sau care nu aveau dreptul de a emite astfel de documente. În consecinţă, o serie de proceduri publice au fost câştigate pe baza unor astfel de documente false şi mai multe investigaţii au fost deschise de EPPO.

Persoanele vizate vor fi judecate în faţa instanţelor competente din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *