O bază aeriană a NATO din Germania a fost închisă din cauza unei suspiciuni de sabotaj

Baza aeriană NATO din oraşul german Geilenkirchen, din landul Renania Nord-Wesfhalia, a fost închisă miercuri dimineaţa din cauza suspciunii că există un caz de sabotaj.

Precizările au fost făcute de un purtător de cuvânt al Comandamentului Teritorial al armatei germane din Berlin, informează Reuters.

Un incident similar a avut loc şi la o bază germană din Köln. Aici, potrivit ziarului Sueddeusche Zeitung, există suspiciunea că apa ar fi fost contaminată.

Un purtător de cuvânt militar a declarat că a fost vorba de o „neregulă minoră care a fost descoperită în activitatea de zi cu zi”. O persoană a intrat în bază fără autorizaţie şi a fost expulzată din sit, relatează ZDF.

După incidentul de la Köln-Wahn însă, şi la Geilenkirchen s-a verificat alimentarea cu apă. Nu au fost constatate anomalii şi, potrivit celor de la Geilenkirchen, baza NATO este acum accesibilă şi operaţională. Purtătorul de cuvânt al bazei a subliniuat că „Koln-Wahn şi Geilenkirchen sunt două evenimente complet diferite, iar incidentul din Geilenkirchen nu are nicio consecinţă”, relatează ZDF.

Un incident similar a avut loc şi la o cazarmă a armatei germane din Köln. Aici, potrivit ziarului Sueddeusche Zeitung (SZ), există suspiciunea că apa ar fi fost contaminată.

Cea mai mare bază aeriană a Bundeswehr-ului şi unitatea de pregătire aeriană a Ministerului Apărării, care găzduieşte majoritatea aeronavelor guvernamentale, se află la Köln-Wahn.

Printre altele, la aerodromul NATO Geilenkirchen sunt staţionate avioane de recunoaştere. Potrivit SZ, şi aici ar fi vorba despre o suspiciune de contaminare a apei, suspiciune „susţinută, se presupune, de declaraţiile unei persoane reţinute”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *