Cu ocazia Zilei Drapelului Național, președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj în care a subliniat importanța tricolorului ca simbol al unității naționale, oriunde s-ar afla românii. El a evidențiat rolul drapelului, alături de stemă și imn, în toate momentele esențiale din istoria României moderne – de la obținerea independenței până la consolidarea democrației.
Șeful statului a adus un omagiu militarilor care și-au dat viața pentru apărarea acestui simbol, precum și veteranilor și celor care au luptat în teatrele de operații. De asemenea, a amintit că drapelul a însoțit România în parcursul său european și euroatlantic, fiind astăzi arborat alături de steagurile altor state care împărtășesc aceleași valori democratice.
În contextul provocărilor actuale din Europa, președintele a transmis că România rămâne un pilon de stabilitate și un partener de încredere în NATO și UE, consolidând relațiile strategice cu Statele Unite.
„Forța noastră, ca națiune, vine din solidaritatea în jurul valorilor democratice, reflectate și în simbolurile naționale. Drapelul este acel liant care ne unește, indiferent de loc. La mulți ani Tricolorului! La mulți ani, România!”, a transmis Nicușor Dan.
Administrația Prezidențială a anunțat că Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile tricolorului în această seară, în semn de sărbătoare.