Ministrul Economiei: Aplicația Unică pentru Pensii va fi finalizată până în septembrie

Aplicația care va permite românilor să acceseze toate informațiile legate de pensii ar putea fi finalizată până în luna septembrie, a anunțat miercuri ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, la Palatul Parlamentului.

„Suntem în faza finală a dezvoltării aplicației unice și am încredere că, până în septembrie, va fi complet funcțională. Ministerul Muncii lucrează intens pentru digitalizarea integrală a datelor. În prezent, peste 80% din aceste informații sunt deja disponibile în format digital, iar în curând vom putea oferi românilor acces direct pe laptop, tabletă sau telefon, pentru a vedea cu cât au contribuit la sistemul de pensii și ce mai trebuie să contribuie pentru a avea stagiul complet”, a explicat ministrul.

De asemenea, Ivan a subliniat că persoanele care au lucrat într-un alt stat membru al Uniunii Europene vor putea consulta, prin aplicație, contribuțiile plătite în acel stat. „Aplicația va permite Casa de Pensii să obțină direct informațiile din țări ca Germania, Franța, Spania sau altele din UE, fără a mai fi nevoie de corespondență sau deplasări”, a adăugat ministrul.

Această aplicație va reprezenta un pas important în digitalizarea sistemului de pensii din România, oferind un acces mai simplu și rapid la informațiile relevante pentru cetățeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *