Medalia de bronz careva fi înmânată gimnastei Ana Maria Bărbosu a ajuns la Comitetul Olimpic și Sportiv Român, urmând ca ceremonia să aibă loc vineri după amiază.
După ce a atacat nota inițială, Ana Maria Bărbosu a primit locul al treilea ocupat la sol la Jocurile Olimpice de la Paris. COSR a precizat că nu este, fizic, aceeași medalie primită de oponenta româncei, Jordan Chiles.
„Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a primit luni, la Paris, medalia de bronz cuvenită gimnastei Ana Maria Barbosu, medalie atribuită României prin decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Aceasta a fost înmânată reprezentantului COSR de către Comitetul de organizare, cu acordul Comitetului Internaţional Olimpic. Facem precizarea că, medalia care a intrat în posesia COSR nu este fizic aceeaşi medalie pe care a primit-o Jordan Chiles la festivitatea de premiere după finala olimpică de la sol”, precizează COSR, citată de Agerpres.
Ceremonia va avea loc vineri de la ora 15.30, în cadrul unei ceremonii la Casa Olimpică din Bucureşti, nu dimineaţa de la 09.30, cum se anunţase iniţial.
Instituţia precizează că sportivele Ana Maria Barbosu, Jordan Chiles şi Sabrina Voinea Maneca sunt victime ale problemelor de arbitraj din gimnastica mondială.
„În plin context internaţional, care instigă sportivii unii împotriva altora, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român face apel la cei care soluţionează cazul să ţină cont de efectele emoţionale şi de sănătatea mintală a sportivelor Ana Maria Barbosu, Jordan Chiles şi Sabrina Maneca Voinea. Pentru noi ele sunt victimele acestei situaţii create în urma problemelor de arbitraj din finala olimpică de la sol. Ne delimităm de atacurile la persoană, sunt total nejustificate şi considerăm că trebuie stopate. Noi dorim ca fiecare sportiv să primească o medalie şi credem că în acest moment, ţinând cont de tot ceea ce se întâmplă la nivel internaţional, cea mai înţeleaptă decizie este aceea de a de a se acorda celor trei sportive câte o medalie de bronz. Aşa cum a cerut şi Nadia Comăneci, ne dorim ca aceste sportive să fie corect arbitrate în competiţie şi toată lumea să înţeleagă că este o competiţie sportivă, că pot apărea greşeli de arbitraj, fără intenţie, dar că nimeni nu doreşte medalia altcuiva, doar medalia pe care o merită”, precizează sursa citată.
Gimnasta Ana Maria Barbosu va intra, vineri, în posesia medaliei de bronz câştigate în finala de la sol, a anunţat, marţi, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
Tribunalul de Arbitraj al Sportului a decis ca medalia de bronz la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să revină gimnastei Ana Maria Bărbosu, în urma memoriilor făcute de Federaţia Română de Gimnastică şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
În urma acestei decizii, Ana Maria Bărbosu a obţinut medalia de bronz la sol, în timp ce Sabrina Maneca Voinea a încheiat competiţia pe locul 4.
Memoriul depus de FRG şi Sabrina Maneca Voinea a fost respins.
Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766, astfel că a terminat pe poziţia a treia. Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.
Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).
În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu încheie pe 3, cu 13,700, Sabrina Maneca-Voinea ocupă locul 4, cu 13,700, iar americanca Jordan Chiles va ocupa locul 5, cu 13,666.
România nu mai obţinuse o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.
Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediţii. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Maneca-Voinea pe 8 la bârnă şi pe 4 la sol, iar Ana Bărbosu pe 3 la sol.
România a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de la Paris cu nouă medalii, dintre care trei de aur, patru de argint şi două de bronz, clasându-se pe locul 23 în clasamentul pe naţiuni.