Joe Biden susține marți discursul privind Starea Uniunii, pregătit să prezinte “rolul motor al Americii în lume”, răspunsul occidental unit în fața Rusiei și gestionarea rivalității strategice cu China

Împotmolit în sondaje, împovărat de ani, zdruncinat de incidentul cu balonul de spionaj chinez, preşedintele Joe Biden va încerca marţi, în faţa Congresului, să le spună americanilor că, în pofida tuturor vicisitudinilor, rămâne cea mai bună opţiune a lor, relatează AFP și France24 pentru a prefața discursul privind Starea Națiunii pe care liderul de la Casa Albă îl va susține pentru prima dată în fața unui Congres reunit parțial ostil din punct de vedere politic, după ce republicanii au dobândit majoritatea în Camera Reprezentanților.

De la reşedinţa din Camp David, unde s-a instalat de sâmbătă seara, democratul în vârstă de 80 de ani a postat luni pe Instagram fotografii în care apare înconjurat de consilieri, promptere şi schiţe ale discursului său privind “Starea Uniunii”.

Dacă îşi va oficializa în curând candidatura pentru alegerile din 2024, aşa cum prevăd toţi experţii, preşedintele Joe Biden va trebui să îşi convingă compatrioţii să îi acorde sprijin pentru un nou mandat la Casa Albă până la vârsta de 86 de ani, precizează AFP, citat de Agerpres.

Cel mai bătrân preşedinte din istoria SUA consideră că are nevoie de mai mult timp pentru a-şi duce la îndeplinire marile promisiuni: relansarea industriei în beneficiul clasei de mijloc, liniştirea unei societăţi frământate, afirmarea autorităţii SUA în faţa autocraţiilor din ce în ce mai active la nivel global, în frunte cu China.

Joe Biden nu porneşte de la un nivel ridicat al încrederii populaţiei. Potrivit unui sondaj al Washington Post şi al canalului ABC, 62% dintre americani consideră că democratul “nu a făcut mare lucru” sau “nu a făcut nimic sau aproape nimic” din ianuarie 2021, când a ajuns la Casa Albă.

Acest lucru este deosebit de problematic pentru Joe Biden. Nu foarte carismatic şi fără înclinaţii oratorice remarcabile, preşedintele american se bazează mai ales pe bilanţul său. Investiţiile gigantice şi reformele economice majore iniţiate de Joe Biden nu impresionează electoratul, aşa cum nu o fac nici creşterea robustă sau rata scăzută a şomajului. Familiile americane sunt încă marcate de o creştere istorică a inflaţiei, mai tangibilă decât creşterea PIB-ului, notează France Presse.

Joe Biden ştie că, aşa cum s-a întâmplat deja în 2020, şansa sa împotriva fostului preşedinte Donald Trump, aflat deja în campanie, nu este să se prezinte drept un candidat “al inimii”, ci unul “al raţiunii”. Biden mizează aşadar pe imaginea unui preşedinte pragmatic, deschis dialogului politic.

Pe de altă parte, o oarecare consolare pentru Joe Biden ar putea fi reprezentantă de faptul că nici candidatura miliardarului republican nu inspiră electoratului american mai mult entuziasm. Conform sondajului menţionat anterior, 62% dintre americani ar fi “dezamăgiţi” sau “nemulţumiţi” dacă Joe Biden ar fi reales în 2024, iar 56% dacă Donald Trump ar ajunge din nou la Casa Albă.

În discursul despre “Starea Uniunii”, preşedintele atinge, în mod tradiţional, toate problemele posibile de politică internă. Dar anul acesta, ca şi în 2022, pericolele internaţionale vor ocupa un loc important în discursul preşedintelui.

Anul trecut, Joe Biden s-a adresat Congresului la câteva zile după invadarea Ucrainei de către forţele ruse. Anul acesta, el se va putea prezenta drept liderul răspunsului occidental împotriva Rusiei.

Statele Unite și aliații noștri vor apăra fiecare centimetru de teritoriu al țărilor NATO cu toată puterea noastră colectivă, mobilizând forțe în acest scop în Polonia, România și restul aliaților estici, a afirmat Biden în urmă cu 12 luni, în primul său discurs privind Starea Națiunii în care a făgăduit că atunci “când istoria acestei ere va fi scrisă, războiul lui Putin în Ucraina va găsi Rusia mai slabă și restul lumii mai puternică”.

Va fi aşteptată însă cu mult interes mai ales poziţia sa în privinţa Chinei.

Potrivit unuia din purtătorii de cuvânt ai Casei Albe, John Kirby, preşedintele va vorbi despre “rolul motor al Americii în lume” în general şi, în special, despre “gestionarea rivalităţii strategice cu China”, deși opoziţia republicană îl acuză pe preşedinte că a dat dovadă de lipsă de fermitate în gestionarea incidentului generat de balonul de spionaj chinez care a survolat teritoriul SUA şi care a fost, într-un final, doborât.

Sursa: CE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *