Israelul a acceptat planul propus de trimisul președintelui american, Steve Witkoff, pentru o încetare temporară a focului în perioadele Ramadanului și Pesahului, care se vor încheia la sfârșitul lunii martie, respectiv mijlocul lunii aprilie. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat difuzat de biroul premierului Netanyahu după miezul nopții (sâmbătă, 22.00 GMT), în contextul în care prima fază a armistițiului se va încheia fără un acord cu Hamas pentru o încetare permanentă a focului.
Planul prevede ca „jumătate dintre ostatici, morți și vii” să fie eliberați în prima zi de aplicare a armistițiului, iar restul ostaticilor (fie vii, fie morți) ar urma să fie eliberați „la final, dacă se ajunge la un acord privind încetarea permanentă a focului”.
Biroul lui Netanyahu menționează că Witkoff a făcut această propunere după ce a ajuns la concluzia că pozițiile Hamas și Israel sunt incompatibile într-un termen scurt și că este necesar mai mult timp pentru finalizarea negocierilor pentru o încetare permanentă a focului. Israelul este dispus să înceapă „imediat” discuțiile pentru detaliile planului, cu condiția ca Hamas să își schimbe poziția și să accepte principiile propuse.