Echipa de canotaj a adus cinci medalii olimpice – două de aur și trei de argint, în timp ce situația gimnastelor Ana Bărbosu și Sabrina Voinea încă este dezbătută, inclusiv de către reprezentanții Federației Internaționale de Gimnastică.
Loturile României de canotaj, gimnastică și tenis de masă au fost așteptate de familii și susținători cu aplauze și o mare de flori. Unii sportivi abia puteau căra buchetele primite.
Canotorii au adus cele mai multe medalii olimpice acasă – două de aur și trei de argint – și au urcat astfel România pe locul trei la acest sport, după țări cu tradiție precum Marea Britanie și Noua Zeelandă care investesc zeci de milioane de euro în acest sport.
Florin Marian Enache, medaliat cu aur la JO: „Ne bucurăm să fim acasă, chiar ne-a lipsit aerul de România și aici ne simțim mai confortabil și medaliile noastre sunt în siguranță. De când le-am câștigat nu prea am putut să ne odihnim cum trebuie deoarece ne era frică să nu fie un vis”.
Simona Radiș, dublă medaliată la JO: „Așa cum spunea înainte să plecăm, va fi istorică. A fost! Rezultatele sunt foarte bune , mult mai bune decât la ediția trecută, suntem într-o ascensiune continuă și cu siguranță canotajul va fi din ce în ce mai înfloritor”.
Avem speranțe la o nouă medalie. Cătălin Chirilă s-a calificat direct în semifinale după ce a obținut un nou record olimpic la proba de canoe simplu, 1.000 de metri.
Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român: „Până acum, palmaresul României este de 7 medalii, 3 de aur, 3 de argint și una de bronz. Suntem, deocamdată, în primele 20 de națiuni ale lumii”.
Exercițiul la sol al Sabrinei Voinea va fi revizuit
Copleșite de emoții și fără o medalie momentan, gimnastele Ana Bărbosu și Sabrina Voinea, au primit încurajări și asigurări că lupta în cazul lor va continua. Acum, cele două gimnaste sunt pe locul 4 și 5 în clasament, după probele la sol.
Elisabeta Lipă, președintele FR de Canotaj: „N-am să pot uita toată viața mea imaginea Anei după ce pe tabel a apărut România, locul 3. Toată suflarea românească și cei care sunt în măsură să ia niște decizii, să fiți ferm convinse că nu vor sta deoparte și vor face tot ce este posibil omenește ca să intrați în posesia acestei medalii”.
De altfel, Nadia Comăneci a anunțat că Federația Internațională de Gimnastică va revizui exercițiul la sol al Sabrinei pentru a stabili dacă sportiva a călcat sau nu în afara suprafeței de concurs și dacă este cazul să îi fie modificat scorul final.
Camelia Voinea, mama și antrenoarea Sabrinei Voinea: „Faptul că au încercat să ne păcălească cu acea zecime…nu 1. Deci de data asta chiar nu voi renunța și voi merge până în pânzele albe până se va face dreptate. Eu nu cer medalia nimănui. Pot fi amândouă pe podium”.
Sabrina Voinea, gimnastă: „Nu-mi doresc să mă las de gimnastică pentru că am muncit foarte mult și vreau să arât pe parcurs că sunt din ce în ce mai bună. Și același lucru vreau să îi explic și mamei, să continuăm gimnastica”.