Furtună puternică în Grecia: Inundații devastatoare în insulele Paros și Mykonos

O furtună puternică a lovit insula grecească Paros, pe 31 martie 2025, aducând ploi torențiale care au provocat inundații grave în zonele turistice populare, cum ar fi Parikia și Naousa. Autoritățile au fost nevoite să închidă școlile și să interzică traficul, cu excepția vehiculelor de urgență, pentru a face față daunele provocate de ape.

Imaginile postate pe rețelele sociale surprind străzi transformate în râuri și mașini luate pe sus de torentele de apă. În ciuda dificultăților întâmpinate de autorități în degajarea drumurilor și salvarea celor blocați, 13 persoane au fost evacuate în siguranță din zonele afectate. Din fericire, nu au fost raportate victime sau persoane dispărute până în acest moment.

Primarul din Paros, Kostas Bizas, a declarat că furtuna a început la ora 15:00 și a continuat fără oprire, blocând șoferi pe drumuri, inclusiv în apropiere de Lefkes și pe axa Parikia-Naoussa. Pe insula vecină Mykonos, deși inundațiile nu au fost la fel de intense, autoritățile au folosit excavatoare pentru a degaja drumurile și a permite apei să curgă.

În urma dezastrului, autoritățile au decis ca școlile din Paros, Mykonos și alte insule din Marea Egee să rămână închise marți, iar serviciile de protecție civilă au emis alerte pentru a îndemna rezidenții să evite deplasările neesentiale și să urmeze instrucțiunile oficiale de siguranță. Avertismentele meteorologice rămân în vigoare pentru alte zone din Grecia, iar autoritățile continuă să monitorizeze situația îndeaproape.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *