Fugarul Emil Gânj, de negăsit de două săptămâni. Poliția desfășoară o amplă operațiune în trei județe

Au trecut două săptămâni de când Emil Gânj, principalul suspect în cazul unei crime violente din județul Mureș, este căutat fără succes de autorități. Individul este acuzat că și-a ucis fosta iubită și apoi a incendiat locuința acesteia pentru a șterge urmele.

În ciuda apelurilor primite la 112 și a informațiilor primite din partea cetățenilor, anchetatorii s-au confruntat cu mai multe piste false – unele dintre ele oferite intenționat pentru a-i deruta.

Luni, autoritățile au declanșat o amplă acțiune de căutare care implică trei județe: Mureș, Bistrița-Năsăud și Cluj. În zonele greu accesibile, au fost aduse întăriri din partea Poliției de Frontieră, dotate cu ATV-uri.

Pe șoselele de la granița dintre Mureș și Bistrița-Năsăud, filtrele de poliție sunt vizibile, iar mașinile sunt verificate amănunțit. Se bănuiește că Emil Gânj ar beneficia de sprijin din partea unor apropiați, ceea ce îngreunează semnificativ capturarea lui.

„E clar că cineva îl ajută. Altfel nu ar fi reușit să scape atâta timp. Sunt filtre peste tot”, a declarat un șofer din zonă.

Individul pare să cunoască foarte bine terenul împădurit din regiune, iar poliția nu exclude posibilitatea ca acesta să se adăpostească într-o gospodărie izolată sau într-o zonă greu accesibilă.

Operațiunea beneficiază de suport aerian din partea Inspectoratului General de Aviație, fiind folosite drone, câini special antrenați și mijloace speciale de teren.

„Acțiunile de căutare se desfășoară cu echipamente și personal adaptat zonei – inclusiv cu sprijin aerian, ATV-uri și echipe canine specializate”, a precizat Alexandra Luca, purtător de cuvânt al IPJ.

Între timp, familia victimei trăiește cu teamă, considerând că suspectul este periculos și ar putea ataca din nou. Capturarea lui Emil Gânj rămâne o prioritate pentru autoritățile din cele trei județe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *