Un bărbat a reușit să atingă o performanță istorică, aceea de a trăi 100 de zile sub apă. Asta după ce în luna mai 2023 s-a făcut remarcat pentru cea mai lungă perioadă petrecută sub adâncuri, fără depresurizare.
Cum a trăit un om 100 de zile sub apă
Joseph Dituri a stat anul trecut mai mult de 74 de zle într-o capsulă de pe fundul unei lagune de 10 metri adâncime, din Key Largo, Florida. Depășind recordul mondial, cercetătorul american spunea că nu vrea să se oprească, planul fiind acela de a mai rămâne sub apă cel puțin 100 de zile.
Joseph are 56 de ani și este profesor la o universitate din Florida. El studiază felul în care corpul nostru se comportă la expunerea pe termen lung la o presiune extremă. În mica sa locuință, de 9 metri pe 9 a reușit să descopre chiar o specie nouă, un organism celular, studiat în prezent de microbiologi.
Cât timp a stat sub apă, adică din martie până în iunie 2023, Joseph Dituri a fost atent monitorizat de către alți oameni de știință și a reușit să intre pe laptop pentru a le preda studenților săi. De ce s-a supus unui asemenea sacrificiu?
Profesorul voia să cerceteze un nou tip de medicament care ajută la livrarea oxigenului în corpul uman, sub presiuni ridicate, pentru dezvoltarea de noi vase de sânge. La 30 de zile de la debutul experimentului s-a identificat o specie nouă.
Joseph Dituri a descoperit un organism unicelular care este acum studiat de microbiologi. Din camera rezervorului subacvatic, individul a oferit și interviuri.
”Este o specie nouă pentru știință. Oamenii au făcut scufundări în această zonă de mii și mii de ori – era aici, doar că noi nu o vedeam.”, a declarat dr. Joseph Dituri, care a fost uimit să constate și schimbările corpului său după ce a finalizat testarea.
Bărbatul a întinerit cu 20 de ani sub apă
Cercetătorul a simțit că sănătatea lui este mai bună și că are telomeri mai lungi, adică structuri pe cromozomi, legate de prelungirea vieții. Cu 20 de ani mai tânăr s-a simțit invididul de sub apă și i se pare incredibil acest lucru.
”Acum am 56 de ani. Vârsta mea extrinsecă [biologică] era de 44 de ani. Când am ieșit din apă, vârsta mea extrinsecă era de 34 de ani. Așadar, telomerii mei s-au alungit. De fapt, am întinerit când eram sub apă”, a spus Dituri