A fost a treia a noapte de coșmar pentru oamenii din localitățile afectate de inundații. A plouat până spre dimineața, iar oamenii nu au închis un ochi de teamă că apa va crește și le va intra în case. Numărul deceselor a crescut la șase. Mai mult decât atât, Drumul Național 25 rămâne închis din cauza inundațiilor.
Temperaturile se mențin mai scăzute față de normalul perioadei, în timp ce în mai multe zone din țară va ploua în continuare, arată prognoza meteo la începutul săptămânii, după un weekend în care inundațiile au afectat estul țării.
În schimb, de mâine vremea începe să se schimbe. Se încălzește de mâine în toată țara, astfel că vor fi din nou temperaturi de 26-27°C. Pe parcursul zilei de mâine, furtunile se vor muta în jumătatea de est a teritoriului și se mai pot strânge cantități mari de apă. De miercuri, ploile vor fi mai puține, vor apărea doar prin zonele montane, prin regiunile sudice și prin cele estice, iar joi doar prin sudul și prin sud-estul teritoriului. În Capitală, astăzi vremea va fi mai rece față de cum ar fi normal la această dată, maxima în București nu va trece de 22°C. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.