Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că, începând cu anul școlar 2025-2026, școlile din România nu vor mai avea voie să funcționeze în trei schimburi. Decizia este prevăzută în noua lege a învățământului și vizează îmbunătățirea calității actului educațional.
Ministrul consideră că desfășurarea cursurilor în trei schimburi este „o problemă majoră”, care afectează performanța școlară și condițiile de învățare. Deși în prezent această practică este descurajată prin lege și acceptată doar în cazuri excepționale, ea persistă în anumite școli din cauza lipsei de infrastructură.
„Trebuie să găsim soluții pentru a corecta această situație”, a declarat Daniel David. Interdicția va obliga autoritățile locale și unitățile de învățământ să ia măsuri pentru reorganizarea programului școlar și pentru extinderea capacității instituțiilor educaționale.