♦ Doar evoluţia economiei locale şi internaţionale ar putea duce totuşi la o încetinire a ritmului de creştere al preţurilor pe piaţa rezidenţială, mai notează reprezentanţii Titirez.ro.
Şansele ca preţurile locuinţelor să intre anul acesta pe un trend descendent sunt infime, este concluzia unei analize făcute de businessul imobiliar Titirez.ro. Pe segmentul rezidenţial nou, creşterile de preţuri continuă să fie alimentate de scumpirile materialelor de construcţii, precum şi de costurile mai mari cu forţa de muncă, în vreme ce segmentul apartamentelor vechi este influenţat, în mod indirect, de această dinamică.
„Interesul pentru achiziţiile de locuinţe, fie pentru uz personal, fie în scop investiţional, se va menţine – chiar dacă potenţialii cumpărători vor continua să manifeste o precauţie sporită, pe fondul tulburărilor geopolitice resimţite la nivel global, cu impact şi asupra economiei“, se arată în studiul companiei.
Una dintre problemele întâmpinate de jucătorii activi pe piaţa rezidenţială locală, atât dezvoltatori şi vânzători de locuinţe vechi, cât şi potenţiali cumpărători, este reprezentată de creşterea considerabilă a costurilor de creditare.
Potrivit datelor publicate de BNR, nivelul Indicelui de Referinţă pentru Creditele Consumatorilor (IRCC) se situa la sfârşitul anului 2022 la 5,73% – de trei ori mai mult decât la începutul aceluiaşi an. Pe de altă parte, indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea ratelor de dobândă la creditele (inclusiv ipotecare) contractate înainte de introducerea IRCC, s-a majorat în acelaşi interval de 2,5 ori, până la 7,57%. „Deşi anul trecut ne-am confruntat, fără îndoială, cu un context economic dificil, apetitul pentru achiziţii imobiliare a rămas totuşi solid. Acest fapt este vădit de cele mai recente statistici publicate de ANCPI, potrivit cărora pe parcursul lui 2022 au fost tranzacţionate, la nivel naţional, 700.273 de imobile – cu 1.517 mai multe decât în 2021, când au fost vândute 698.756 de imobile. Desigur că diferenţa dintre cei doi ani, de circa 0,2%, este practic neglijabilă, însă faptul că activitatea de tranzacţionare din piaţă s-a menţinut la un nivel stabil, în ciuda provocărilor întâmpinate de economie, este semnificativ. Asta cu atât mai mult cu cât anul 2021 a fost unul chiar foarte bun la acest capitol, ca urmare a intensificării apetitului pentru achiziţii după «relaxarea» restricţiilor impuse în 2020“, spune Costina Petrescu, CEO al Titirez.ro.
Doar evoluţia economiei locale şi internaţionale ar putea duce, totuşi, la o încetinire a ritmului de creştere a preţurilor pe piaţa rezidenţială, mai notează reprezentanţii Titirez.ro. În prezent, pe platforma cu acest nume se regăsesc aproximativ 75.000 de anunţuri imobiliare, publicate de proprietari, agenţii imobiliare şi dezvoltatori.
Sursa: ZF