Eliminând carnea de porc și de vită din sarmale, avem nevoie de ingrediente care să dea acea savoare aparte venită din grăsimea cărnii. Vei obține un gust deosebit dacă vei căli ciuperci cu ceapă, morcov și condimente. Dar la tot amestecul de sarmale de post nu trebuie să uiți un ingredient foarte important: orezul.
Sarmalele de post se gătesc foarte ușor. Ai nevoie de varză murată, morcovi, ceapă, bulion, orez, ulei, sare, piper, cimbru și boia dulce.
Tot ce trebuie să faci e să toci și să călești ceapa în ulei încins, apoi să adaugi morcovul ras, bulionul, orezul și o cană de apă. Când orezul s-a umflat și este gătit, poți începe să pregătești sarmalele de post, luând câte o frunză de varză.
De aici încolo, rețeta este cea clasică, le fierbi pe aragaz o oră, apoi termini totul în cuptor. Sarmalele pot sta măcar jumătate de oră la cuptor.
Musai trebuie să faci alături o mămăliguța cu care să servești sarmalele de post. Doar că renunțăm la carne, nu înseamnă că nu putem mânca preparate delicioase.
Cât orez se pune la sarmalele de post
Ca sarmalele de post să nu îți iasă prea tari sau cu gust fad, trebuie să respecți proporția de orez.
Mai exact, din 250 de grame de orez obții 30 de sarmale.
Dacă folosești un kilogram de orez vei avea 120 de sarmale. Dacă vrei să faci o cantitate mai mare, le poți porționa și depozita în congelator.
Sarmalele de post pot fi consumate în decursul unui an de zile. Adică, dacă faci sarmale de post în perioada de dinaintea Paștelui, le poți consuma și în postul Crăciunului și invers.
Trucuri pentru sarmale de post
Un truc este să folosești boia afumată, pentru acest gust de afumătură pe care mulți o adaugă în oala de sarmale. Ei bine, în post nu ne putem înfrupta din bucate de dulce precum carnea afumată care se pune printre sarmale și care se topește.
Așadar, pentru a imita gustul, poți folosi paprika afumată dulce în umplutură. Un alt truc este să folosești apă cu bulion și paprika afumată pentru zeama pe care o pui în oala de sarmale.
Vor absorbi acel gust de afumat și vei obține niște sarmale delicioase. Dar acestea pot fi pregătite și în frunze de viță, dacă dorești.
Pentru că e post, sărmăluțele nu se servesc cu smântână sau iaurt. Un truc pe care îl poți face este să folosești iaurt de soia.
Nu are același gust cu smântâna folosită alături de sarmalele tradiționale, dar imită destul de bine gustul de iaurt. Așa obții o masă perfectă în post.
Așadar, dacă vrei să obții sarmale de post gustoase, ai grijă la proporția de orez. Apoi, pentru un plus de gust, poți combina tot felul de ciuperci. Nu uita să condimentezi bine și să înfășori sarmalele bine. O frunză de dafin în oala de sarmale în timpul fierberii va da o aromă minunată.