CCR analizează pe 22 iulie sesizarea AUR privind pachetul de măsuri fiscale adoptat de Guvern prin asumarea răspunderii

Curtea Constituțională a României va dezbate pe 22 iulie sesizarea depusă de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) împotriva primului pachet de măsuri fiscale adoptat de Guvernul Bolojan prin angajarea răspunderii în Parlament. Informația a fost confirmată de oficiali ai CCR.

AUR contestă procedura utilizată de Executiv, susținând că pachetul fiscal, menit să reducă deficitul bugetar, a fost impus fără o dezbatere democratică reală. Reprezentanții partidului consideră legea „toxică, nedreaptă și profund neconstituțională”, acuzând Guvernul de „abuz de putere” și dispreț față de cetățeni și principiile democratice.

Moțiunea de cenzură depusă de opoziție împotriva Guvernului a fost respinsă recent în Parlament. AUR afirmă însă că va continua să conteste măsurile fiscale prin toate mijloacele legale, considerând că actul normativ reprezintă un atac asupra justiției, echității sociale și instituțiilor fundamentale ale statului.

Printre măsurile criticate se numără eliminarea facilităților pentru familiile cu copii, înghețarea unor salarii, amânarea plății unor drepturi stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și menținerea privilegiilor pentru demnitari, în timp ce populația ar fi împinsă spre austeritate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *