Bună dimineața.
Sunt onorat să mă aflu astăzi aici. Mulțumesc pentru invitație.
Dragi prieteni şi parteneri, sunt onorat să mă alătur dumneavoastră în această dimineaţă şi să vorbesc unei audienţe atât de distinse în numele Ambasadei Statelor Unite ale Americii şi al colegilor mei din agenţiile de aplicare a legii. Festivităţile organizate de Ziua Poliţiei Române constituie întotdeauna un prilej de reflecţie şi evaluare… de a privi în urmă spre ce am construit împreună, de a cinsti şi celebra succesele noastre şi de a reflecta la provocările cu care ne-am confruntat şi la lecţiile învăţate pe parcurs. Tot în acest moment evaluăm, îmbunătăţim şi consolidăm fundaţiile viitoarelor noastre colaborări.
Ambasada Statelor Unite ale Americii şi întreaga comunitate americană de aplicare a legii din România se mândresc în mod justificat cu parteneriatul excelent cu Poliţia Română, precum şi cu direcţiile sale specializate de: combatere a criminalităţii organizate, operaţiuni speciale, investigaţii penale, prevenţie, arme chimice, biologice, radiologice şi nucleare (CBRN), cooperare internaţională şi direcţia rutieră.
Iniţiativele noastre comune de investigaţii şi pregătire profesională, care au avut impact şi au fost fructuoase, evidenţiază angajamentul nostru comun de a lupta împotriva infracţionalităţii, în toate formele acesteia. Aşteptăm cu interes să continuăm această tradiţie, în paralel cu coordonarea altor programe, pentru a ne îmbunătăţi răspunsul la ameninţările cibernetice, criminalitatea organizată, terorism, presiunile generate de migraţie, situaţiile de criză şi întreaga serie de provocări cu care noi, şi societăţile pe care ne-am angajat să le protejăm, ne confruntăm.
Doresc să folosesc acest prilej pentru a transmite sincera mea recunoştinţă ofiţerilor Poliţiei Române, prezenţi astăzi aici sau care lucrează în toată ţara, pentru asistenţa oferită în nenumărate ocazii Statelor Unite şi ataşaţilor noştri de la Serviciul de securitate diplomatică, Biroul Federal de Investigaţii, Serviciile Secrete ale Statelor Unite, Agenţia Antidrog şi Departamentul pentru Securitate Internă al SUA. Fără profesionalismul dumneavoastră constant şi sprijinul oferit acestor agenţii, precum şi EUROPOL, INTERPOL şi altor parteneri europeni, nu am fi putut urma nenumărate şi valoroase fire investigative şi nu am fi putut obţine atâtea succese în operaţiunile noastre comune.
Nu pot să nu mulţumesc, de asemenea, echipelor administrativă şi de conducere, care fac posibil tot ceea ce am realizat împreună şi tot ceea ce forţele Poliţiei Române realizează zilnic. Vă mulţumesc pentru acest lucru şi pentru gestionarea şi supervizarea eforturilor noastre de securitate. Deşi acest lucru trece adesea nemenţionat, sper că ştiţi cât de mult respectă întreaga noastră comunitate internaţională de aplicare a legii activitatea dumneavoastră zilnică.
Vă mulțumesc și vă urez mult succes!
La mulți ani, Poliția Română!