Generalul Michael Kurilla, șeful Comandamentului Central al SUA, a declarat în fața Armed Services Committee a Senatului că rețeaua ISIS-K din Afganistan nu numai că ar fi capabilă să lanseze un atac împotriva intereselor americane sau occidentale din străinătate în mai puțin de șase luni, ci și că sute de mii de americani aflați acolo ar putea fi în pericol, informează Hank Berrien, Daily Wire.
Afirmația lui Kurilla a fost emisă la 19 luni de la retragerea dezastruoasă din Afganistan, implementată de președintele Biden, care a permis revenirea la putere a talibanilor.
Întrebat cât timp îi va lua grupării ISIS-K să atingă nivelul necesar pentru a desfășura operațiuni externe, Kurilla a răspuns:
„Conform estimărilor , ar fi capabili să inițieze o operațiune externă împotriva intereselor americane sau occidentale din străinătate în mai puțin de șase luni, fără niciun avertisment“.
„Cred că probabilitatea este mai mare în străinătate decât pe teritoriul țării“, a precizat Kurilla.
„Dacă în ceea ce privește Europa sau Asia considerați că ar fi nevoie de șase luni, cât ar fi necesar pentru a fi capabil de același lucru pe plan local?“, a întrebat senatorul republican din Arkansas Tom Cotton.
„Cred că este greu de stabilit un termen clar, dar presupun că ar fi capabili și de așa ceva în șase luni, cu puține sau chiar fără semnale de avertizare“, a răspuns Kurilla.
„Dacă ar fi să luăm în calcul numărul tuturor celor pe care îi aveți în subordine, plus americanii care se află acolo pentru afaceri, turism sau pelerinaje într-o anumită zi, despre ce cifră vorbim? Probabil sute de mii, nu-i așa?“ a întrebat Cotton.
„Cel puțin“, a confirmat răspicat Kurilla.
„Așadar, în opinia dumneavoastră, în maxim șase luni, sute de mii de oameni sunt în pericol de a fi ținta unui atac terorist“, a subliniat Cotton.
Kurilla a confirmat printr-o mișcare a capului.
El a recunoscut, de asemenea, că și nivelul calitativ al serviciilor de informații americane a scăzut vertiginos de la retragerea coordonată de Biden, putându-se identifica „semnale generale“ privind un posibil atac, însă SUA nu mai au „gradul de detaliu necesar pentru a vedea imaginea de ansamblu“.
„Retragerea dezastruoasă din Afganistan a trupelor americane, în urmă cu aproape doi ani, a lăsat un vid de securitate pe care l-au umplut Talibanii, Al Qaeda și ISIS“, a declarat senatorul republican din Mississippi Roger Wicker.
„Administrația Biden ne-a asigurat că Departamentul Apărării va desfășura operațiuni de combatere a terorismului în Afganistan chiar și fără un anumit număr de trupe americane pe teren, dar Statele Unite au efectuat un singur atac în mai bine de un an.