Sâmbătă, 24 octombrie, familia, rudele și cei apropiați s-au reunit într-un moment de profundă reculegere și rugăciune, pentru a o pomeni pe cea care a fost Valeria Bălan — mamă, soție, bunică și reper de iubire, dăruire și statornicie pentru cei care au cunoscut-o.
Ceremonia de pomenire, săvârșită la împlinirea a 40 de zile de la trecerea sa la cele veșnice, a fost un prilej de aducere-aminte, dar și de reafirmare a speranței creștine în viața veșnică. În tradiția Bisericii, pomenirea de 40 de zile are o profundă semnificație spirituală, fiind însoțită de rugăciunea ca Dumnezeu să așeze sufletul celui adormit în pace, lumină și comuniune cu cei drepți.
În această zi încărcată de emoție, copiii și întreaga familie au transmis un mesaj de o mare sensibilitate, în care durerea despărțirii se împletește cu iubirea, recunoștința și credința:
„Mamă, au trecut patruzeci de zile de când sufletul tău curat s-a înălțat la cer, scumpa noastră mamă.
Toamna aceasta vine din nou cu frig și frunze uscate, parcă oglindind durerea din sufletele noastre, care s-au trezit fără tine. Patruzeci de zile au trecut, dar dorul nu s-a stins, ci s-a așezat și mai adânc în inimile noastre.
Ne rugăm Bunului Dumnezeu să-ți așeze sufletul în rândul celor drepți, în lumina Sa cea veșnică, acolo unde nu este durere, nici întristare și nici suspin.
Aceste flori de toamnă sunt rugăciunea noastră tăcută pentru tine. Ne este nespus de dor de tine, mamă. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pacea Sa!
Te vom iubi o eternitate, mamă dulce, mamă a noastră dragă.”
Mesajul a fost semnat cu durere și iubire de fiii săi, Valentin și Ion Bălan, alături de întreaga familie.
Pomenirea Valeriei Bălan nu a fost doar un moment al lacrimilor, ci și unul al recunoștinței pentru viața sa, pentru dragostea oferită familiei și pentru urmele lăsate în sufletele celor apropiați. În astfel de clipe, cuvintele sunt adesea prea puține, iar tăcerea, rugăciunea și amintirea devin limbajul cel mai sincer al iubirii.
În credința creștină, moartea nu este privită ca un sfârșit definitiv, ci ca o trecere spre veșnicie. Tocmai de aceea, durerea despărțirii este însoțită de nădejdea că iubirea nu se pierde, iar legătura dintre cei rămași și cei plecați continuă prin rugăciune, memorie și credință.
Dumnezeu să o ierte pe Valeria Bălan, să-i așeze sufletul în pace și lumină și să aducă mângâiere familiei îndurerate. Veșnică să-i fie pomenirea!
