Fiecare tresărire a pământului ne amintește de propria nepăsare
Un nou cutremur a fost înregistrat în zona Vrancea – 3,5 grade, la o adâncime de aproximativ 80 de kilometri. Autoritățile au transmis, ca de obicei, mesajul liniștitor: „Nu s-au înregistrat pagube.”
Dar adevărata pagubă e una pe care nu o vedem – lipsa de reacție, absența planului, indiferența colectivă care s-a instalat între două știri de moment.
Fiecare cutremur mic este o avertizare. Și totuși, România pare că a învățat prea puțin din lecția tragică a lui 1977. De atunci, s-au schimbat regimuri politice, s-au modernizat orașe, s-au ridicat clădiri noi – dar sistemul de prevenție și educație seismică a rămas aproape neschimbat.
De fiecare dată când pământul se mișcă, încep aceleași discuții sterile: „Ce s-ar întâmpla dacă ar fi mai mare?”, „Suntem pregătiți?”, „Avem un plan?”. Apoi, după câteva ore, liniștea revine.
Dar liniștea aceasta este periculoasă. Bucureștiul, spre exemplu, este considerat una dintre cele mai vulnerabile capitale europene în fața unui cutremur major. Mii de clădiri vechi, unele monument istoric, altele blocuri de locuințe, stau astăzi în picioare doar prin noroc și rutină.
Câte dintre ele ar rezista unui seism serios? Răspunsul oficial nu există – doar promisiuni și studii „în derulare”.
Problema României nu este natura, ci nepăsarea umană. Avem specialiști, institute, fonduri europene, dar ne lipsește o cultură a responsabilității.
Școlile fac rareori exerciții de evacuare. Clădirile publice își amână reabilitarea. Iar autoritățile locale se ascund în spatele lipsei de bani, deși costul neglijenței ar fi incomparabil mai mare.
În loc să ne întrebăm „dacă”, ar trebui să ne întrebăm „când” și „cum” vom reacționa. Pentru că pământul nu așteaptă aprobări de buget sau licitații.
Concluzie
Cutremurele mici sunt avertismente mari.
România nu își permite luxul amneziei – nu după 1977, nu după fiecare clădire care se prăbușește singură din bătrânețe.
Siguranța nu se construiește după dezastru, ci înaintea lui. Iar dacă nu învățăm asta acum, vom repeta istoria cu prețul vieților noastre.
Autor: Alexandra Cînța
