Republica nu se apără prin interdicții, ci prin înțelegere
Franța este din nou în centrul unei controverse care pare fără sfârșit: purtarea hijabului în spațiile publice și, mai recent, în instituțiile statului.
Un incident din Parlamentul francez – în care o activistă musulmană a fost invitată să vorbească, purtând vălul islamic – a reaprins dezbaterea despre ceea ce înseamnă, de fapt, libertatea franceză.
Pentru unii, hijabul este un simbol al oprimării femeii. Pentru alții, este expresia identității personale, o alegere de credință și demnitate.
Dar pentru clasa politică franceză, a devenit un teren minat: între valorile laicității și presiunea diversității culturale, Franța nu mai știe exact ce apără.
Legea franceză a separării dintre stat și religie datează din 1905 și este, fără îndoială, una dintre pietrele de temelie ale democrației europene. Dar aplicarea ei strictă, fără nuanță și context, a transformat-o într-o armă ideologică.
În loc să protejeze libertatea individuală, a început să o limiteze.
Societatea franceză se teme – și pe bună dreptate – de radicalizare.
Dar frica nu justifică excluderea.
Când o femeie care poartă hijab este privită automat ca o amenințare la adresa Republicii, atunci libertatea devine condiționată, nu garantată.
De fapt, Franța trăiește o criză de identitate: vrea să fie modernă, dar și tradiționalistă; tolerantă, dar și inflexibilă.
Rezultatul este o tensiune permanentă, în care fiecare gest simbolic – un văl, o rugăciune, o afirmație – devine un scandal național.
În realitate, lupta pentru libertate nu se dă împotriva unui obiect vestimentar, ci împotriva intoleranței – indiferent de unde vine ea.
Libertatea nu înseamnă uniformitate, iar laicitatea nu ar trebui să fie sinonimă cu suspiciunea.
Concluzie
Franța se definește prin deviza „Liberté, Égalité, Fraternité”.
Dar pentru ca aceste cuvinte să rămână vii, trebuie să învățăm să privim diversitatea nu ca pe o amenințare, ci ca pe o oglindă a umanității noastre.
Republica nu se apără prin excludere, ci prin înțelegere.
Autor: Alexandra Cînța
