Când umanitatea devine negociabilă
Națiunile Unite au cerut, din nou, încetarea imediată a focului în Fâșia Gaza.
A fost o rezoluție adoptată cu majoritate covârșitoare, dar fără efect concret. Rachetele continuă să cadă, spitalele continuă să se prăbușească, iar numărul victimelor civile crește de la o zi la alta.
În spatele limbajului diplomatic și al apelurilor la pace, se ascunde un adevăr dureros: comunitatea internațională și-a pierdut puterea morală de a opri suferința.
Conflictul dintre Israel și Hamas a devenit nu doar o tragedie umanitară, ci și o oglindă a ipocriziei globale.
Fiecare stat condamnă „violențele”, dar puțini condamnă cauzele lor. Fiecare lider deplânge moartea civililor, dar continuă să vândă arme sau să negocieze alianțe politice.
ONU – odată simbolul speranței și al reconcilierii postbelice – pare astăzi un organism obosit, blocat între veto-uri și calcule strategice.
Între timp, pe teren, realitatea nu mai are nevoie de interpretări.
Oamenii mor fără apă, fără curent, fără adăpost. Copiii sunt salvați de sub dărâmături, iar imaginile lor fac înconjurul lumii, doar pentru a fi uitate a doua zi, înlocuite de alte știri.
Ne-am obișnuit cu oroarea – și asta este cea mai gravă formă de complicitate.
Să spui „pace” astăzi a devenit un gest politic, nu uman.
Dar pacea nu poate fi selectivă, nu poate exista doar pentru unii.
Adevărata solidaritate nu se măsoară în comunicate oficiale, ci în acțiuni: în ajutor concret, în presiune diplomatică reală, în curajul de a spune că viața unui copil palestinian nu valorează mai puțin decât a unui copil israelian.
Concluzie
Gaza nu este doar o tragedie locală, ci o rană globală.
Atâta timp cât lumea va continua să privească acest conflict prin lentile geopolitice, nu morale, nu vom mai vorbi despre pace, ci despre administrarea suferinței.
Iar dacă ONU, născută din cenușa celui mai mare război al secolului XX, nu mai poate apăra umanitatea, atunci poate că e timpul să ne întrebăm ce mai înseamnă astăzi „umanitate”.
Autor: Alexandra Cînța
