Programul Rabla revine doar pentru persoane fizice, cu un buget de 200 milioane lei. Termenul lansării, încă necunoscut

Programul Rabla destinat persoanelor fizice va fi reluat în curând, a anunțat miercuri ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. Noul buget alocat este de 200 de milioane de lei, dar momentul exact al lansării nu a fost specificat.

„Am primit numeroase întrebări în ultimele zile. A trebuit să avem toate datele la zi pentru a putea anunța reluarea programului. Înțelegem că mulți români au făcut deja plăți în avans, iar acest demers este necesar și pentru a sprijini economia”, a declarat ministrul.

Totuși, viitorul programului după 2025 rămâne incert. Diana Buzoianu a precizat că pentru anul viitor vor fi necesare discuții suplimentare, iar în focusul principal se va afla analiza impactului real asupra reducerii emisiilor de carbon. „Trebuie să trecem, pe termen mediu și lung, de la sistemul voucherelor la programe cu impact clar și măsurabil asupra mediului”, a explicat ea.

Programul fusese suspendat la începutul verii, cu doar o zi înainte de startul oficial al înscrierilor, afectând mii de persoane care își rezervaseră deja mașinile, multe plătind și avansuri. Întârzierea lansării a avut efecte și asupra pieței auto – înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu peste 32% în ultima lună față de aceeași perioadă din 2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *