O nuntă din satul bulgar Byalo Pole, situat lângă Stara Zagora, s-a transformat într-o scenă de groază, după ce mirele a atacat cu un cuțit mai mulți membri ai familiei viitoarei sale soții. În urma altercației, un bărbat de 29 de ani, rudă cu mireasa, și-a pierdut viața, iar alți doi nuntași au fost răniți și transportați la spital.
Incidentul s-a petrecut joi seara, în jurul orei 22:00, când mirele, în vârstă de 23 de ani, însoțit de un prieten de 61 de ani, s-a dus la casa miresei pentru a o lua, conform tradiției. Ce ar fi trebuit să fie un moment festiv a degenerat rapid într-o ceartă violentă cu rudele femeii. În mijlocul conflictului, mirele a scos un cuțit și a atacat trei bărbați.
Poliția a intervenit rapid, iar suspectul a fost reținut pentru 24 de ore. Autoritățile au deschis o anchetă sub supravegherea Parchetului Districtual din Stara Zagora, pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei.
Cei doi bărbați răniți, de 27 și 53 de ani, au fost tratați medical și ulterior externați. Întreaga comunitate este șocată de violența neașteptată, iar nunta a fost, evident, anulată.