China a depus o plângere oficială marți la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) în legătură cu noile tarife vamale impuse de Statele Unite asupra bunurilor chinezești, pe care le consideră „discriminatorii și protecționiste”. În cadrul plângerii, Beijingul afirmă că noile taxe de 34% care intră în vigoare miercuri încalcă reglementările comerțului internațional și subminează grav sistemul comercial multilateral bazat pe reguli.
De asemenea, China solicită consultări bilaterale pentru a rezolva disputa. Acesta este primul pas în procesul de arbitraj la OMC, unde o comisie va analiza legalitatea acțiunilor comerciale. Cu toate acestea, activitatea OMC este afectată de blocarea numirii de noi judecători pentru apel, ceea ce poate întârzia orice decizie finală.
Această mișcare vine după ce Canada a făcut un demers similar, contestând taxele vamale de 25% impuse de SUA asupra importurilor de mașini. În reacție, Statele Unite au anunțat că ar putea impune taxe suplimentare de până la 50% asupra bunurilor chinezești, în cazul în care Beijingul nu își retrage măsurile.