Le Monde: Noul ministru al Economiei, joker-ul lui François Hollande

Emmanuel Macron şi François Hollande, credit foto: rfi.fr

În Franţa, noul ministru al Economiei, Emmanuel Macron, în vîrstǎ de 36 de ani, a declarat imediat dupǎ instalarea sa în post cǎ doreşte sǎ restabileascǎ încrederea întreprinderilor, a investitorilor şi a francezilor în vederea redresǎrii economiei franceze. Numirea acestui om tînǎr la Economie este…

În Franţa, noul ministru al Economiei, Emmanuel Macron, în vîrstǎ de 36 de ani, a declarat imediat dupǎ instalarea sa în post cǎ doreşte sǎ restabileascǎ încrederea întreprinderilor, a investitorilor şi a francezilor în vederea redresǎrii economiei franceze. Numirea acestui om tînǎr la Economie este bine vǎzutǎ de patronat, de responsabilii de la Bruxelles, precum şi la Berlin.

„Joker-ul lui François Hollande la economie”, aşa sintetizeazǎ cotidianul Le Monde aceastǎ numire, care a surprins totuşi multǎ lume. Am putea vorbi chiar şi despre o micǎ revoluţie în Franţa unde, prin tradiţie, ministerele foarte importante sunt în general rezervate unor oameni cu multǎ experienţǎ. In ce-l priveşte pe Emmanuel Macron (sau Manu cum îi spun prietenii) el încarneazǎ ideea de dinamism, de competenţǎ şi de curaj. Om de viitor, el are însǎ şi un parcurs impecabil, întrucît trecut cu brio prin cele mai bune şcoli ale Republicii Franceze şi a fost remarcat de oameni cu experienţǎ precum fostul premier socialist Michel Rocard sau analistul Jacques Attali.

Un profil de „ginere ideal”, spun unii. Dar şi un profil de „ministru ideal” într-un moment de derutǎ cînd Franţa trebuie sǎ se adapteze unei mondializǎri galopante şi unei situaţii de crizǎ care persistǎ. Ori, Emmanuel Macron nu se teme de mondializare, dimpotrivǎ, şi pare sǎ aibǎ soluţii pentru ieşirea din crizǎ. El a ştiut sǎ navigheze în spaţiul afacerilor şi al politicii, sǎ lucreze pentru banca Rothschild, dar sǎ aleagǎ în acelaşi timp tabǎra socialistǎ, sǎ devinǎ milionar la 30 de ani dar şi sǎ devinǎ consilier economic al preşedintelui François Hollande.

Iatǎ-l deci pe acest om care i-a studiat cu atenţie pe Hegel şi pe Machiaveli devenind un simbol al reuşitei dar şi al seriozitǎţii. El este de fapt cel care i-a sugerat lui François Hollande sǎ lanseze actuala politicǎ economicǎ axatǎ pe ideea stimulǎrii competitivitǎţii. „Pactul de responsbailitate” anunţat de executivul francez are un autor, iar acesta se numeşte Emmanuel Macron. Tot el este cel care ştie sǎ cifreze, s-ar pǎrea, programele economice, tot el a sugerat cǎ trebuie redus costul muncii cu 40 de miliarde de euro pentru ca intreprinderile mici şi mijlocii sǎ poatǎ respira puţin. Nu era deci logic sǎ fie numit la ministerul economiei chiar omul care a conceput aceste scenarii? Ceea ce François Hollande a şi fǎcut, cu riscul de a-şi atrage critici teribile dinspre aripa stîngǎ a Partidului Socialist.

„Joker”, cum spune le Monde, sau om provedenţial, Emmanuel Macron mai are de demonstrat cǎ ideile sale pot duce şi la rezultate palpabile. Toatǎ lumea îi doreşte de fapt sǎ reuşeascǎ, deşi nimeni nu aşteaptǎ efecte pozitive mai devreme de un an sau doi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *