Știi ce să faci pentru ieșirea copilului din Spania?

Ieșirea copilului român din Spania

Ieșirea copilului român din Spania . De multe ori părinții romîni din Spania nu cunosc condițiile de trecere a frontierei cu copiii minori și nici ce trebuie să facă din punct de vedere legal atunci când trebuie să călătorească în străinătate cu copiii lor. Călătoria în afara Spaniei a minorilor care au părinți români sau au cel puțin un părinte român este supusă unor reguli. Iată ce spune avocatul Carmen Pop din Madrid.

În multe cazuri, problemele care privesc ieșirea copilului român din Spania sunt cauzate de lipsa de informații. „Pentru plecările din Spania, copiii români rezidenți în Spania pot călători doar cu buletinul sau pașaportul către România, și evident cu biletul de călătorie. La întoarcere, cei cu reședința în Spania și care au NIE, dacă sunt însoțiți de un singur părinte, nu au nevoie de procură din partea celuilalt părinte. Dacă nu au NIE atunci au nevoie de procură” precizează avocatul Carmen Pop.

Ieșirea copilului din Spania , reguli

Dacă copilul nu are NIE, este necesară procură de la ambii părinți; în cazul copilului cu părinții divorțați, este necesară procura din partea părintelui tutore. În cazul copiilor care au naționalitate spaniolă, deci care au DNI, ei nu au nevoie de niciun alt document la ieșirea din România către Spania.

La ieșirea din Spania, părinții se autorizează reciproc între ei sau ambii trebuie să autorizeze o altă persoană. Acest lucru se face la o secție de Poliție, unde se completează un formular. Pentru asta sunt necesare copii de pe documentul de identitate, de pe DNI, sau documentul de rezidență al părinților, dacă aceștia nu au obținut naționalitate spaniolă.

Mai trebuie prezentat buletinul sau pașaportul și „libro de familia„. Documentul este eliberat la Starea Civilă în Spania atunci când două persoane se căsătoresc sau când se naște primul copil. Formularul se completează și cu parcursul călătoriei. Pentru copiii care călătoresc cu orice altă persoană care nu este părinte, dacă minorul are NIE, însoțitorul are nevoie de cazier , certificatul de antecedente penale. Este considerată terță persoană și bunica, de exemplu, pentru că nu este părintele direct al minorului.

Minorii care călătoresc în UE trebuie să aibă în unele cazuri și o autorizație semnată de părinți, de al doilea părinte, de tutore pentru a putea ieși din Spania, sau pentru a se întoarce. Nu există o normă europeană comună pentru asta și fiecare țară poate decide dacă să ceară această autorizare sau nu.

Chiar dacă țara de destinație ar putea să nu ceară această autorizare, documentul ar putea fi solicitat de o țară prin care tranzitezi. Dacă minorul călătorește cu avionul, multe companii solicită acest document. Multe cer un document oficial și au chiar formulare în acest scop, potrivit e-justice.europa.eu.

Ieșirea copilului român din Spania , pericole potențiale

Avocatul Carmen Pop atenționează asupra unui fenomen tot mai întânit. Este acela al răpirii unui copil de către un părinte. „Problema cea mai mare în perioada vacanțelor și care privește minorii români este că unul din părinți pleacă cu copilul și nu îl mai readuce în Spania. Adică tu, român, iei copilul de la domiciliul din Spania și nu te mai întorci cu el.

Eu, ca mamă, dacă am încredere în soț las copilul să plece cu el. El ajunge în România, unde angajează un avocat. Face viză de flotant copilului la bunici. Înscrie copilul la medic și la școală. Cere ordonanță prezidențială pentru stabilirea domiciliului în România”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *