A murit cea mai în vârstă supravieţuitoare a Holocaustului. Rose Girone avea 113 ani

Rose Girone, femeia despre care se credea că este cel mai în vârstă supravieţuitor al Holocaustului, a murit la 113 ani, conform unui anunţ făcut joi de familia sa şi de o organizaţie evreiască pentru despăgubirea supravieţuitorilor Holocaustului.

Atunci când soţul său a fost arestat şi trimis în lagărul nazist de concentrare Buchenwald, Girone era însărcinată în 8 luni, conform organizaţiei non-profit Claims Conference, care a postat un mesaj pe rețele sociale în care anunţă că Rose Girone a murit luni, transmite Reuters, preluat de Agerpres. Conform CNN, femeia a murit într-o casă pentru bătrâni din Bellmore, New York. După ce soţul său a fost eliberat, familia a fugit din Breslau, Germania, la Shanghai, conform ONG-ului Claims Conference din New York.

„A fost o doamnă puternică, rezistentă. A ştiut să scoată ce a fost mai bun din situaţii îngrozitoare”, a declarat fiica ei, Reha Bennicasa, la rândul său o supravieţuitoare a Holocaustului. „Era o fire foarte echilibrată şi cu foarte mult bun-simţ. Nu am avut vreodată o problemă pe care să nu mă poată ajuta să o rezolv”, a adăugat fiica ei. Aproximativ 245.000 de supravieţuitori ai Holocaustului sunt încă în viaţă, iar circa 14.000 dintre aceştia trăiesc la New York, conform organizaţiei Claims Conference.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *