Ce este ciclonul Boris și cum afectează România

Ciclonul Boris este format/a fost generat în Golful Genova și are suport din partea unei mase de aer foarte rece, care coboară dinspre regiunile polare. Ciclonul de aer rece reprezintă, de fapt, centrul unei mase de presiune scăzută, vastă, care se extinde deasupra Europei Centrale și înspre partea de est, sud-est, inclusiv în zona țării noastre.

Ciclonul Boris, această structură de presiune scăzută la nivelul solului, cu aer foarte rece în straturile mai înalte, crează condițiile unor precipitații abundente, care se vor manifesta pe durata următoarelor zile, 2-3 zile, în țări din Europa Centrală (precum Austria, Slovacia, Slovenia, Polonia, chiar și Ungaria), dar și în anumite regiuni din România.

Sunt zone aflate deja în alertă meteorologică în legătură cu această evoluție a vremii. În Europa sunt așteptate cantități de ploaie care să cumuleze, pe durata acestor zile, chiar și peste 200 de litri pe metrul pătrat.

Ciclonul Boris își face simțite efectele, din această noapte, în România. Meteorologii avertizează că urmează două zile de vreme instabilă, ploi, chiar și inundații în anumite regiuni, dar și lapoviță sau ninsoare la munte. În anumite zone ale țării, temperaturile vor scădea, în timpul nopții, până la 10 grade Celsius.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *