Ministrul Turismului: Am stricat conceptul de stațiune pe litoral

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea, a afirmat că a fost stricat conceptul de staţiune şi că avem blocuri de apartamente la un loc cu hotelurile. El a întrebat care este zona de distracţie pe litoral, care este zona unde pot fi atrase familiile cu copii şi a precizat că fără o poveste turismul nu se vinde.

Radu Oprea a fost prezent, sâmbătă, la Universitatea de Vară a PES activists România, care se desfăşoară la Neptun.

”Industria turismului are un potenţial extraordinar de mare în România. Evident, că nu am atins deloc acel potenţial. Turismul, în general, sau intensitatea lui este direct proporţională în ultima vreme şi cu infrastructura. Construim autostrăzi într-un ritm foarte rapid, construim Autostrada Moldovei, aeroporturi, asta înseamnă o şansă de a aduce mai mulţi turişti străini în România să echilibrăm acea balanţă, 8,5 miliarde de euro au fost banii pe care românii i-au cheltuit anul ăsta în străinătate. Încă e diferenţa foarte mare cu cât cheltuie străinii la noi. Şi aici într-un parteneriat public-privat adevărat se pot rezolva lucrurile. Dacă ne uităm pe litoral toate hotelurile sunt proprietate privată. Fără un dialog solid între autoritatea locală, între ministerul de profil, între ministerul Mediului, Administraţia Apelor, plajele şi licitaţiile pentru plaje sunt la ei, lucrul acesta nu s-a putea dezvolta”, a declarat Radu Oprea, citat de News.ro.

El consideră că a fost stricat conceptul de staţiune deoarece blocurile de apartamente sunt la un loc cu hotelurile. ”Din păcate, am stricat ceva. Am stricat conceptul de staţiune. Avem blocuri de apartamente la un loc cu hotelurile. Au apărut şi e necesar să ai şi magazine de proximitate acolo unde sunt blocuri, dar staţiunea ca atare, să poţi să faci OMD – Organizaţia de Management a Destinaţiei, să vorbeşti despre el, să te duci în Germania aşa cum am avut campanii de promovare, în Franţa, în Israel sau acolo unde avem potenţial de a aduce turişti din străinătate, nu avem cum să mergem să vorbim despre un concept solid. Care este zona de distracţie pe litoral, care este zona unde putem să atragem familiile cu copii, unu, doi, trei ani? Spunem o astfel de poveste turistului? Pentru că fără poveste turismul nu se vinde. Cum spunem împreună povestea?”, a afirmat ministrul turismului.

El a precizat că strategia de dezvoltare a turismului se află în avizare interministerială.

”Şi atunci în Consiliul Consultativ pentru turism am venit cu strategia pentru dezvoltarea turismului, lucrul acesta e în avizare interministerială şi îl vom face, discutăm tot timpul despre îmbunătăţirile legislative, acestea sunt în sarcina şi în dreptul ministerului Turismului, politicile publice. Însă, fără parteneriatul public-privat real nu voi şti să răspund niciodată la întrebarea de ce sunt preţurile atât de mari pe litoral. Că nu noi, ministerul, facem preţurile, ci fiecare antreprenor care ştie cu cât îşi vinde camera pe noapte sau cu cât vinde friptura la restaurantul lui”, a explicat Radu Oprea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *