Ce spune Ancelotti despre Mbappe în ajunul primului meci al sezonului din La Liga

„Mbappe este un talent extraordinar, iar noi trebuie să-l ajutăm pe cât posibil să se adapteze”, a afirmat, sâmbătă, antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, în ajunul primului meci al sezonului din La Liga cu Mallorca, informează AFP.

„El s-a integrat foarte bine în vestiarul nostru, este foarte serios, a venit cu modestie şi a început foarte bine, înscriind de la primul său meci în finala Supercupei Europei contra lui Atalanta Bergamo”, a adăugat tehnicianul italian referitor la atacantul francez, care s-a antrenat în faţa presei pentru prima oară de la venirea sa.

„Eu nu cer niciodată unui jucător câte goluri să înscrie. Ceea ce cer jucătorilor este să dea tot ce au pentru echipă. Fiecare are calităţile sale, indiferent că sunt tactice sau tehnice, dar el trebuie să fie în măsură să le pună în slujba echipei”, a spus Ancelotti.

Întrebat despre imensele aşteptări din jurul campioanei Spaniei şi a Europei en titre, fostul antrenor al lui PSG a răspuns că „nimeni nu vorbeşte aici de o posibilă sextuplă, ci de meciurile pe care le avem de jucat, chiar dacă cu acest efectiv noi putem fi competitivi în toate competiţiile”.

„Nu putem să ne gândim la ce se va întâmpla în mai, trebuie să face, maximum posibil pentru a ajunge acolo în cea mai bună poziţie posibilă”, a adăugat Ancelotti, în timp ce Real se pregăteşte să dispute un sezon extrem de lung, cu adăugarea Cupei Mondiale a cluburilor în luna iulie la un calendar deja foarte încărcat.

„Pentru a evita accidentările, noi trebuie să reflectăm la modul în care oferim vacanţele individuale jucătorilor în anumite momente ale sezonului. Să le oferim o săptămână pentru a se odihni alături de familiile lor, mai ales jucătorii internaţionali care practic nu au niciodată zile de repaus”, a explicat Ancelotti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *