Malaezia şi-a încoronat sâmbătă regele, sultanul miliardar Ibrahim Iskandar. Malaezia are o monarhie unică, rolul de rege fiind îndeplinit prin rotaţie de familii regale din nouă dintre statele federaţiei.
Fiecare rege conduce ţara timp de cinci ani. Acest sistem a început când Malaezia și-a câștigat independența față de Marea Britanie, în 1957.
Noul monarh provine din statul Johor şi are o avere estimată la peste 5,7 miliarde de dolari, conform Bloomberg.
Ceremonia de încoronare a regelui Ibrahim Iskandar, în vârstă de 65 de ani, la Palatul Naţional din Kuala Lumpur, urmează jurământului său din ianuarie, prin care a devenit al 17-lea monarh al ţării. Îmbrăcat cu o haină tradiţională împodobită cu fir de aur, regele Ibrahim s-a angajat să respecte Constituţia, să „apăre religia islamului şi să garanteze pacea în Malaezia”.
Pe lângă validarea unor numiri politice importante, suveranul are dreptul să decidă graţieri şi este liderul oficial al islamului în această ţara predominant musulmană, precum şi comandantul suprem al forţelor armate.
Cunoscut pentru sinceritatea sa, Ibrahim Iskandar s-a exprimat foarte critic faţă de politica şi corupţia din Malaezia.
Deşi este foarte bogat, el străbate în fiecare an provincia Johor pe o motocicletă Harley-Davidson, desfăşurând acte de caritate pentru cei nevoiaşi.
Pasionat al reţelelor sociale, el deţine şi vastă o colecţie de maşini sport de lux şi sport, precum şi avioane private.