Justiţia spaniolă a condamnat la opt luni de închisoare un bărbat care a proferat online, pe forumul unui cotidian sportiv, insulte rasiste care i-au vizat pe Vinicius Junior şi Antonio Rudiger, doi jucători ai echipei de fotbal Real Madrid, a anunţat clubul din capitala Spaniei, citat de AFP.
Condamnatul, sub acoperirea „mai multor pseudonime, a lansat atacuri rasiste şi insulte pe forumul digital al cotidianului Marca împotriva jucătorilor noştri”, a scris Real Madrid într-un comunicat.
„Judecătorul i-a aplicat o pedeapsă de opt luni de închisoare, precum şi interdicţia de a participa la acest forum timp de 20 de luni”, continuă Real, care precizează că bărbatul respectiv va putea evita închisoarea cu condiţia să urmeze „un program privind egalitatea şi lupta împotriva discriminării”.
Aceasta este a doua condamnare penală pentru insulte rasiste care vizează jucătorii Realului, subliniază clubul madrilen.
Pe 10 iunie, trei suporteri ai echipei Valencia au fost condamnaţi la opt luni de închisoare pentru că au scandat insulte rasiste pe stadionul clubului lor, în mai 2023, care îl vizau pe Vinicius Junior, ceea ce a provocat un val de proteste internaţionale.
Aceste incidente au generat o dezbatere intensă în Spania, unde cazurile de rasism sunt frecvente de câteva decenii pe stadioanele de fotbal.
Figură în lupta împotriva rasismului în fotbalul spaniol, brazilianul Vinicius Jr a fost vizat de mai multe ori în ultimii ani de insulte în timpul evenimentelor sportive. Dar doar unele dintre aceste incidente au dus la sancţiuni.
În iunie 2023, patru suporteri ultras ai clubului Atletico Madrid, acuzaţi că au spânzurat un manechin cu chipul lui Vinicius Jr pe un pod din capitala Spaniei, au fost interzişi pe stadioane timp de doi ani, iar procesul penal deschis împotriva acestora este încă în curs.