Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri, informează AFP şi Reuters. De asemenea, Hernandez a fost condamnat la plata unei amenzi de opt milioane de dolari.
„Juan Orlando Hernandez a abuzat de poziţia sa de preşedinte al Hondurasului pentru a face din această ţară un narco-stat unde traficanţii de droguri violenţi puteau să opereze în cvasi-impunitate, iar popoarele Hondurasului şi SUA au fost constrânse să suporte consecinţele”, declarase în martie ministrul american al justiţiei Merrick Garland, citat de Agerpres.
Fostul preşedinte al Hondurasului şi-a clamat nevinovăţia, afirmând că este „victima unei răzbunări a cartelurilor”.
Însă, potrivit procurorilor americani, el a participat şi a protejat o reţea ce a expediat circa 400 de tone de cocaină către SUA între 2004 şi 2022, în timp ce era membru al Congresului, preşedinte al Congresului şi apoi preşedinte al Republicii Honduras.
Pentru această protecţie, el ar fi primit milioane de dolari de la carteluri, printre care Sinaloa, condus de celebrul traficant de droguri mexican Joaquin „Chapo” Guzman, condamnat între timp în SUA.
În schimbul acestor mite, Juan Orlando Hernandez „a protejat traficanţii în faţa anchetelor, (evitând) arestarea şi extrădarea lor”, susţin autorităţile americane. Juan Orlando Hernandez a fost extrădat spre SUA în aprilie 2022.
Prin această condamnare, Juan Orlando Hernandez se raliază foştilor preşedinţi latino-americani judecaţi şi declaraţi vinovaţi în SUA, printre care panamezul Manuel Noriega în 1992 pentru trafic de droguri şi guatemalezul Alfonso Portillo în 2014 pentru spălare de bani.