Viktor Orban, premierul Ungariei, a confirmat marţi, 18 iunie, într-o postare pe rețeaua socială X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO.
Și Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că în prezent candidatura preşedintelui Klaus Iohannis nu pare să mai aibă niciun susţinător în rândul celor 32 de membri ai alianţei.
„În urma recentelor alegeri europene, în care maghiarii au votat în număr mare în favoarea păcii, am ajuns la un acord important cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg. Am convenit că niciun membru al personalului maghiar nu va participa la activităţile NATO în Ucraina şi că nu vor fi folosite fonduri maghiare pentru a le susţine.Următorul pas pe care l-am făcut în această săptămână a fost să ne asigurăm că acest acord poate rezista în timp. După întâlnirea de ieri (luni – n.r.) de la Bruxelles, premierul Mark Rutte a confirmat că susţine pe deplin acest acord şi că va continua să facă acest lucru, dacă va deveni următorul secretar general al NATO. Având în vedere promisiunea sa, Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO. Mark Rutte m-a asigurat, de asemenea, că obiectivul său în calitate de secretar general al NATO va fi acela de a trata toţi aliaţii cu acelaşi nivel de înţelegere şi respect”, a scris marţi, 18 iunie, pe X premierul Ungariei.
El îşi însoţeşte postarea cu un facsimil al unei scrisori purtând semnătura lui Mark Rutte, în care premierul olandez confirmă că va respecta înţelegerea pe care Viktor Orban a încheiat-o cu Jens Stoltenberg în privinţa Ucrainei.
Anterior, premierul olandez Mark Rutte declarase că este „prudent optimist” că va depăşi opoziţia Ungariei în ceea ce priveşte candidatura sa la şefia NATO, după ce a discutat luni, 17 iunie, cu premierul Viktor Orban în marja summitului informal al UE de la Bruxelles, şi anunţase că îi va trimite o scrisoare în care va rezuma conţinutul discuţiilor lor.
Scrisoarea ataşată de Viktor Orban, cu semnătura lui Mark Rutte, este datată marţi, 18 iunie, şi spune, printre altele, că Budapesta s-a angajat să nu opună veto la deciziile din NATO referitoare la Ucraina.
„Dragă Viktor,
În urma discuţiei noastre anterioare şi a contactului dintre consilierii noştri, aş dori să confirm următoarele în scris.
Ungaria este un aliat apreciat al NATO de 25 de ani. Ungaria găzduieşte importante cartiere generale militare şi sprijină stabilitatea în Balcanii de Vest, inclusiv cu o contribuţie semnificativă a trupelor dislocate în Kosovo cu misiunea de menţinere a păcii KFOR.
În plus, de la începutul războiului brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, Ungaria a oferit adăpost pentru multe mii de refugiaţi ucraineni şi a ajutat la reabilitarea soldaţilor răniţi.
Sunt la curent cu rezultatul discuţiilor dintre Jens Stoltenberg şi dumneavoastră cu privire la sprijinul NATO pentru Ucraina. Înţeleg că aţi subliniat că personalul maghiar, de niciun fel, nu va lua parte la aceste activităţi şi că nu vor fi folosite fonduri maghiare pentru a le susţine.
În acelaşi timp, l-aţi asigurat pe Jens Stoltenberg că Ungaria nu se va opune acestor eforturi, permiţând altor aliaţi să avanseze.
De asemenea, aţi confirmat că Ungaria va continua să îşi îndeplinească în totalitate toate angajamentele NATO.
Într-o posibilă calitate viitoare de secretar general al NATO, voi sprijini pe deplin acest rezultat al discuţiilor dintre Jens Stoltenberg şi dumneavoastră.
După cum am discutat, am luat notă, de asemenea, că unele remarci pe care le-am făcut în 2021 în calitate de prim-ministru al Ţărilor de Jos au provocat nemulţumiri în Ungaria.
Prioritatea mea într-o posibilă calitate viitoare de secretar general al NATO va fi menţinerea unităţii şi tratarea tuturor aliaţilor cu acelaşi nivel de înţelegere şi respect.
Aştept cu nerăbdare angajamentul nostru viitor, indiferent de calitate.
Cu sinceritate,
Mark Rutte”