Excursii ieftine pentru pensionari în Spania . Destinațiile din interiorul țării sunt cele mai ieftine opțiuni din programul Imserso, în timp ce vizitarea Insulelor Canare sau Baleare va însemna o cheltuială mai mare. IMSERSO (Institutul pentru Persoane Vârstnice și Servicii Sociale) este un organism public spaniol, al cărui obiectiv este îmbunătățirea calității vieții persoanelor în vârstă, sănătatea acestora și prevenirea dependenței, și promovarea bunăstării lor sociale. Instituția se ocupă, între altele, de programele de turism social pentru vârstnici. Fără îndoială, cel mai cunoscut program este cel care oferă excursii la un preț bun . Aceste excursii includ cazarea la hotel, transport și activitățile de agrement și culturale și sunt efectuate în afara sezonului de vârf pentru a încuraja turismul în această perioadă a anului.
Pentru a-l accesa, este necesar să îndeplinești mai multe cerințe. Principala este să fii pensionar al sistemului spaniol de asigurări sociale. Programul turistic poate fi accesat și de spaniolii rezidenți în străinătate care îndeplinesc condițiile de mai sus și locuiesc în următoarele țări: Germania, Andorra, Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Olanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Portugalia, Marea Britanie Regatul Unit, Suedia și Elveția, potrivit theobjective.com.
În plus, posibilitatea de a fi aleși pentru una dintre călătoriile lor depinde de mai mulți factori precum unitatea familială, vârsta, anii de participare și chiar starea de sănătate , deși cel mai relevant lucru ajunge întotdeauna să fie nivelul economic al familiei.
Program pentru sezonul 2023-2024
În sezonul următor, 2023-2024 , vor fi noutăți, după cum a explicat Ministerul Drepturilor Sociale. Una dintre cele mai importante este creșterea numărului de locuri disponibile. După adăugarea a 700.000 de locuri noi, oferta totală va crește vertiginos la 900.000 de locuri . În consecință, cheltuielile vor ajunge și ele la o valoare estimată de aproximativ 300 de milioane de euro .
În plus, oferta de anul viitor va include 34 de provincii noi și capitalele corespunzătoare acestora, până la 52. Se vor adăuga și 10 circuite culturale și 19 trasee în natură , dar va fi crescut și numărul de locuri cu camere de uz individual.
Cele mai ieftine destinații
Printre cele mai scumpe destinații se vor număra Insulele Canare , cu 436 de europentru sejururi de nouă nopți și zece zile. Pe această linie se vor remarca și Insulele Baleare, cu un preț de 331,50 euro pentru sejururi de nouă nopți și zece zile. La rândul lor, circuitele de șase zile vor costa 293,10 euro , iar cele de patru zile vor costa 286,80 euro .
Destinațiile din interior vor constitui cele mai economice opțiuni din program . Capitalele de provincie vor fi locurile vizitate cu sejururi de 4 zile și un preț în jur de 116 euro. Deși transportul nu este inclus și este în regim de demipensiune.
Pentru a vedea care sunt acesta excursii ieftine pentru pensionari în Spania, puteți accesa acest link al Mundiplan. Reamintim că este vorba de sezonul din octombrie până în iunie, în această perioadă se poate face rezervarea de călătorie, la datele și destinațiile disponibile. Utilizatorii pot fi însoțiți de soț sau, după caz, de un partener de drept sau de persoană cu care se stabilește o uniune stabilă și conviețuitoare cu o relație afectivă analogă celei conjugale, fără a fi nevoie ca acesta din urmă să îndeplinească cerințele de vârstă sau pensie.
Sursa: theobjective.com, Imserso, ZiarulRomanesc.es