Sâmbătă, 22 aprilie, Dragan Lepei, vrâncean de origine, a câștigat la Empoli, în Toscana, titlul italian la Box, categoria semigrea. Tânărul de 33 de ani, originar dintr-un sat de lângă Adjud, a cucerit centura învingându-l la puncte pe Giovanni Carpentieri, după un meci care s-a încheiat cu un verdict unanim (98-92, 97-93, 97-93). Pentru sportivul român este al doilea titlu cucerit în Peninsulă: el a fost deja campion al Italiei la categoria supermijlocie!
După victorie, Rotalianul a realizat un interviu în exclusivitate cu campionul româno-italian, Dragan „Nico” Lepei și a vorbit și cu antrenorul său, Cristiano Mazzoni, cel care i-a descoperit talentul, acum aproape 13 ani. Am vorbit cu Dragan în timpul unei pauze de la muncă. Deși a câștigat de două ori titlul național, când nu este pe ring, tânărul muncește în construcții, ca mulți români din Italia. El este angajat la o firmă din Ginestra Fiorentina, o localitate mică din regiunea Toscana.
Cum a fost meciul care ți-a adus centura de campion italian la categoria ta?
A fost cum mă așteptam, adversarul meu e unul care atacă în continuu, deci m-am pregătit anume, știindu-i stilul. A fost un meci intens, câștigat la puncte. A fost singurul adversar care a rămas în picioare, care a reușit să rămână în picioare, după loviturile primite. Dacă era altul, se ducea K.O., la câți pumni am dat. În timpul meciului, mă întrebam cât mai poate rezista. Am continuat să lupt, hotărât să nu mă obosesc, să rezist și eu până la sfârșit.
Ce înseamnă pentru tine, pentru cariera ta, titlul câștigat sâmbătă?
E o mare satisfacție, de acum pot merge mai departe, pot să mă îndrept spre titlul european și, de ce nu, mondial.
Care este punctul tău forte, ca boxer?
Forța. La un turneu în Franța, am doborât doar cu un pumn un „bronz olimpic”, Mathieu Bauderlique, care acum două luni a disputat un meci unde a câștigat 1.200.000 euro!
(Bauderlique, medaliat cu bronz la Rio de Janeiro, e o legendă, a pierdut doar două meciuri prin KO, iar unul din ele, prima înfrângere suferită, a fost cu românul nostru, n.red.)
Când intri pe ring, sau mergi în străinătate, reprezinți România sau Italia?
Eu lupt pentru Italia, aici m-am format ca boxer. Când am ajuns aici, nici nu știam ce e boxul. Nu știam decât să muncesc. În România, viața era grea, aveam 7 milioane salariul. De aceea, la 18 ani am venit în Italia. Am muncit mai întâi în Puglia, apoi în Toscana, unde am început să lucrez în construcții.
Am avut șansa să încep să fac box și am început să câștig rapid meciuri, unul după altul. În 2017, când l-am doborât pe campionul francez, a fost o victorie care a schimbat totul, dintr-o dată am ajuns pe locul 1 în Italia, datorită punctajului obținut în Franța. Am și căzut, am mers mai departe.
Îți amintești prima oară când ai pășit pe un ring?
Da, eram în satul unde stăm noi, în Toscana, și s-a organizat un turneu pentru începători. I-am văzut, mi-am zis că nu am probleme, dacă dau eu un pumn, o să-i fac să cadă jos. Nu a fost chiar așa. Am înțeles că e nevoie de tehnică, de antrenament. Am început cariera făcând și greșeli, la un meci am fost și descalificat.
De unde știai că dacă dai un pumn, o să cadă adversarii jos?
Când mai mergeam la discotecă, la noi, dacă cineva deranja o fată, mai interveneam. Așa mi-am dat seama că aveam forță. Apoi, plecam, nu stăteam la bătaie, că erau de obicei mai mulți. Trebuie să fii și inteligent (râde, n.red.).
Înainte de a împlini 18 ani, am muncit la țară, în satul copilăriei mele, la Feldioara. Mergeam la pădure, aruncam un lemn de 30,40 kg la doi metri înălțime. Așa mi-am format de fapt fizicul. Muncind, îți faci mușchi vrei, nu vrei.
Care au fost meciurile cele mai importante?
În primii doi ani de carieră, când nu eram încă profesionist, am câștigat cam 25 de meciuri din 30, a fost o evoluție foarte rapidă.
Apoi au fost multe meciuri importante, ca cel din 2021, din Germania, pentru titlul de campion internațional IBO, împotriva cubanezului Willian Scull (atunci Dragan a pierdut, n.red.) sau cu polonezul Czyzyk, (în meciul pentru titlul continental din 2022 din Polonia). Atunci am pierdut la puncte, deși practic aproape câștigasem, știi cum e câteodată!
E nevoie de sacrificii pentru a avea o carieră sportivă ca a ta?
Da, fiecare victorie e obținută cu multă transpirație! Când am început competițiile ca profesionist, am renunțat să mai ies cu prietenii. Când te așteaptă un meci important te pregătești cu luni înainte, ești atent la tot, nu ai voie nicio picătură de bere sau vin.
Ai un ritual al tău, când intri pe ring, ca să te pregătești mai bine pentru meci?
Sunt o persoană liniștită, nu sunt îngrijorat sau stresat înainte de meciuri. Nu intru în panică. Am văzut adversari agitați, chiar cu câteva zile înainte de meciuri. Dacă ești stresat, obosești psihic înainte de începe lupta.
Te-a inspirat un campion de box pe care l-ai urmărit mereu, în cariera ta?
Îmi place Mike Tyson, m-am inspirat din unele lovituri folosite de el, de asemenea am luat puțin din jocul de picioare. Când eram în România și nici nu visam să ajung boxer, mă uitam la meciuri de box, am respect față de Lucian Bute, Leonard Doroftei.
Acum familia ta e în Italia. Cât de des mergi în România?
În fiecare an! Am rude, prieteni, în Vrancea, dar și la Timișoara. Soția mea, Elena, e româncă, din Mărășești. Avem o fetiță, Victoria, de 4 ani!
Ești un campion care muncește, ai firma ta sau ești angajat?
Lucrez ca angajat, în construcții. Nu vreau stres: când termin programul de muncă, e gata! Meciurile afară, în străinătate, sunt importante, poți câștiga 7000, 8000 de euro, îi pui deoparte, îi strângi. Așa mi-am cumpărat o casă aici, plătesc rate.
Ce viitor vrei să ai în cariera de boxer?
Sunt foarte mândru de cariera mea și aș vrea să merg mai departe, dacă „mai încape”! Merg înainte, încerc, la mondiale. Dacă nu fac tot posibilul acum, în ce altă viață o să mai fac? Deși, la un moment dat, am discutat cu soția și i-am zis că dacă „vine” un băiat (un frățior pentru Victoria, n.red.), gata, mă las!
Din păcate, în Italia, ca și în România cred, am senzația că boxul e pe cale de dispariție. În alte țări nu, în Anglia, Germania e un sport popular. E păcat, pentru că e un sport care te educă, și psihic, și fizic.
Despre victoria și parcursul de campion al lui Dragan am vorbit și cu Cristiano Mazzoni, cel care l-a descoperit și l-a adus pe ring, la clubul „Sempre Avanti Firenze”.
„Pentru mine, Dragan, sau Nico, e ca un fiu! Și-a început cariera destul de târziu pentru un boxer, la 20 de ani. Îmi amintesc când l-am văzut prima oară, era luna iunie și am organizat un ring pentru amatori, la Ginestra Fiorentina, satul unde trăia ei, era un eveniment în aer liber. M-a surprins puterea pe care o avea, și așa a început să se apropie de arta boxului. Da, eu consider că e o artă. El era un băiat cu o viață deloc ușoară, a muncit de tânăr, a venit în Italia tot la muncă. Atu-urile lui sunt pumnii, are o forță musculară care iese în evidență.
A început să facă sport și astfel a învățat să fie și mai sociabil. Cariera lui a fost fulminantă, așa că l-am sfătuit să intre la profesioniști. L-am ajutat să-și facă documentele și să obțină cetățenia italiană. A avut meciuri prestigioase, a devenit campion în Peninsulă. Dar este și un om care ține mult la familia lui, la tatăl lui, la soția și fiica lui.
Meciul de sâmbătă a fost foarte disputat, ne așteptam să câștige, dar rezultatul a fost clar din runda a patra. Desigur, fiind organizat în Toscana, „acasă”, și publicul a avut un rol important, pentru că l-a susținut mult pe Dragan. În plus, meciul a fost organizat de Rossana Conti Cavini, una din cele mai importante nume în Italia când e vorba de întâlniri de box la cel mai înalt nivel!
Acum, cred că e la apogeul carierei sale, la 32 de ani a acumulat experiență, iar fizicul încă e puternic. Ca antrenor, îl voi susține mereu și îi doresc să câștige și alte titluri importante, de ce nu, și în România!”
