Tribuna Românească scrie constant despre această temă, preocuparea noastră fiind una legitimă ținând cont de valul extremist de ideologie socialistă care a pătruns pe nesimțite și prin indiferența noastră în școli și universități, prin social media și politică.
În loc să-și învețe elevii cum să gândească, educatorii vor să-i îndoctrineze și să le spună ce să gândească.
Aparent, legile împotriva îndoctrinării socialiste în școli funcționează. Atunci când părinții și politicienii îi trag la răspundere pe profesori, aceștia devin mai atenți cu ceea ce fac în clasă. Cel puțin, acesta este cazul celor mai mulți profesori. Unii profesori se vor plânge că pur și simplu nu pot preda în astfel de condiții. Potrivit unui articol recent scris de Hannah Natanson în The Washington Post, conservatorii îi împiedică pe profesori să își învețe elevii „adevăruri de bază”.
Bineînțeles, povestea este mult mai complexă. Cu o singură excepție, toți profesorii care s-au plâns au acordat prioritate îndoctrinării elevilor lor în locul educației acestora. Din fericire, părinții și administratorii i-au oprit pe acești profesori, dar există mult mai mulți educatori care promovează o agendă similară. Din acest motiv, merită ca toți americanii să acorde atenție celor 6 moduri în care profesorii ne îndoctrinează copiii, de cele mai multe ori fără știrea părinților.
1 Sclavia
Primul presupus „lucru” pe care profesorii nu îl vor preda este că sclavia este greșită. La această concluzie s-a ajuns pe baza experienței lui Greg Wickenkamp, care a vrut să folosească materialele unui marxist anticolonialist (Howard Zinn) și ale unui proeminent pseudo-academician antirasist (Ibram X. Kendi). Deși școala sa a oferit puține indicații cu privire la materialele permise – de parcă nu ar fi fost evident că aceste texte sunt incredibil de partizane – anumiți membri ai comunității s-au plâns că Wickenkamp le-a impus elevilor săi socialismul și că „predă Teoria Critică Rasială”.
Wickenkamp a echivalat cumva aceste critici ale materialelor sale cu predarea sclaviei ca fiind greșită. El l-a întrebat direct pe superintendentul său, în cadrul unei ședințe Zoom, dacă profesorii pot preda că sclavia este greșită.
Superintendentul a interpretat pe bună dreptate această întrebare stupidă ca pe o capcană. Dacă ar fi răspuns afirmativ, ar fi contrazis regula care interzice impunerea unei poziții politice în clasă. Dacă ar fi spus nu, atunci ar fi arătat ca un bigot ignorant. În loc să răspundă direct, ea a ales să devieze întrebarea și i-a spus pur și simplu să nu pontifice și să nu moralizeze:
„Nu ar trebui să le spunem elevilor: „Cum te face să te simți?”, „Nu putem” – sau „Te face să te simți prost?”. Nu trebuie să facem așa”.
Bineînțeles, superintendentul ar fi putut comunica mai bine acest lucru, dar ar fi trebuit să fie destul de ușor de înțeles. Treaba lui Wickenkamp este să predea istoria, nu moralitatea. Elevii săi ar trebui să ajungă la propriile concluzii cu privire la relele sclaviei. Totuși, acest lucru a fost prea mult pentru Wickenkamp, care a părăsit profesia de profesor la scurt timp după această conversație.
2 Reinterpretarea istoriei
Un alt „lucru” pe care profesorii nu-l vor preda este istoria revizionistă a lui Howard Zinn – deși Natanson a tradus acest lucru prin predarea „Jurnalului lui Cristofor Columb”.
În acest caz, o profesoară anonimă din Carolina de Nord a raportat că a primit împotriviri din partea părinților pentru că a predat cartea lui Howard Zinn „A People’s History of United States”, care citează rânduri din jurnalul lui Columb care îl prezintă pe acesta ca pe un asupritor rasist.
Când un părinte s-a plâns că profesoara i-a făcut fiul să se simtă vinovat cu acest material, profesoara a răspuns condescendent:
„De ce s-ar simți copilul dumneavoastră vinovat pentru ceea ce Columb le-a făcut arawakilor?”
Acest lucru a determinat părintele să se plângă la departamentul de resurse umane al districtului, care i-a spus profesoarei să nu-l mai predea pe Zinn. Acest lucru a dus la transferul acesteia la o altă școală, unde a putut să-l predea din nou pe iubitul ei Zinn.
Există câteva lucruri care nu sunt în regulă. În primul rând, Zinn a fost un activist care a promovat o poveste marxistă, nu un istoric care să ofere un context adecvat.
În al doilea rând, o parte a istoriei constă în citirea surselor primare, nu în interpretări postmoderne ale surselor primare. Și în al treilea rând, elevii ei ar trebui să învețe să aprecieze complexitatea situației lui Columb, nu să fie obsedați de opiniile sale incorecte din punct de vedere politic față de populația indigenă.
În loc să le ofere elevilor săi posibilitatea de a învăța istoria adevărată și de a gândi istoric, această profesoară îi oprește și le prezintă o interpretare distorsionată a istoriei ca pe un fapt.
3 Utilizarea forței de către poliție
Al treilea „lucru” pe care profesorii nu îl pot preda este ciudat de specific: „Un set de date privind utilizarea forței polițienești”.
Este cazul unei profesoare de matematică de la Loudoun County Public Schools, care „a predat o lecție construită în jurul unui set de date care explorează rezultatele programului de oprire și percheziție al Departamentului de Poliție din New York”.
Chiar dacă această lecție nu a generat plângeri oficiale, profesoara s-a gândit să își întrebe superiorii dacă este în regulă să predea acest lucru. În mod previzibil, superiorii ei au spus nu, „deoarece „ar putea face copiii să se simtă inconfortabil” din cauza rasei lor sau dacă părinții lor sunt ofițeri de poliție”.
Din fericire, această profesoară a fost suficient de înțeleaptă pentru a nu mai folosi acest exemplu și a rămas cu probleme de cuvinte necontroversate la ora de statistică.
Însă această problemă rămâne una serioasă, profesorii încercând să predea lecții de „justiție socială” unor copii care au nevoie de matematică și alte științe pentru a prospera în viață.
4 Texte monotone
În schimb, cel de-al patrulea „lucru” pe care profesorii nu-l vor preda cazul unei profesoare de limba engleză care a fost oprită în încercările sale de a preda elevilor săi din ultimul an, „O revendicare a drepturilor femeilor” de Mary Wollstonecraft.
Acest lucru a apărut după ce a predat cartea de memorii „Educated” a Tarei Westover, care face aluzie la clasicul feminist din secolul al XIX-lea. Profesoara s-a gândit că această lectură suplimentară ar putea fi de ajutor, deoarece „se străduia să își facă elevii interesați” de memorii. Cu alte cuvinte, profesoara a repartizat un text plictisitor pe care copiii ei îl urau și a încercat să compenseze acest lucru prin folosirea unui text și mai plictisitor pe deasupra.
Observând că această lectură suplimentară era trecută în programul de studiu al profesoarei, un director adjunct i-a pus câteva întrebări simple: „Care este scopul utilizării ei?”, „Ce legătură are cu ceea ce faceți?”, „Este legată de competențe?”, „Are legătură cu tema?”
Părând că nu a înțeles că există texte mult mai bune pe care să le folosească cu elevii ei, profesoara și-a apărat ideea înainte de a renunța la ea.
Chiar dacă toată această situație este prezentată ca o pierdere gravă pentru elevii ei, nu este așa. Eseul lui Wollstonecraft este unul dintre multele texte mari care nu funcționează bine pentru elevii de liceu – este greu de vândut, chiar și pentru o clasă de literatură. Acesta nu este un exemplu de afirmare a voinței patriarhatului, ci pur și simplu un fapt al adolescenților care se luptă cu citirea textelor complexe.
5 Clasicii
Un al cincilea „lucru” despre care nu se vorbește mult, este că majoritatea profesorilor nu au voie să mai predea clasicii „Huckleberry Finn” și „Of Mice and Men”.
Nu numai că este o știre veche (ambele cărți sunt interzise în mod obișnuit de către districte), dar este, de asemenea, o problemă separată de exemplele de îndoctrinare de stânga.
Obiecțiile față de aceste romane nu vin de la conservatori, ci de la stângiști care cred că expunerea elevilor la insulte rasiale îi va traumatiza pe elevii de culoare și îi va transforma pe elevii albi în rasiști furioși. Chiar dacă acest raționament nu a ținut niciodată prea mult, el a eliminat efectiv două cărți minunate – ambele umanizează și apără grupurile marginalizate în mod tradițional – pentru cititorii adolescenți.
6 Propagandă directă
Este cazul Rebeccăi Fensholt, o profesoară care a renunțat la toate programele obișnuite și a decis să recreeze genul de lecții pe care le-a avut în facultate.
De exemplu, în cadrul unității sale „Puterea și subversiunea identității”, elevii ei vor învăța că „identitățile rasiale, etnice, sexuale și de gen pot fi folosite pentru a-i susține sau submina pe cei aflați la putere”.
Ca referință, ea a inclus videoclipuri cu „cakewalks””, în care dansatorii de culoare își băteau joc de dansurile formale ale albilor, împreună cu documentarul „Paris is Burning”, „în care feministul și criticul social de culoare [bell hooks] disecă cultura balurilor de travestiți din New York-ul anilor 1980”.
Nu știm pentru ce nivel de clasă sau pentru ce disciplină a fost făcută această lecție, deoarece nimic din lecția lui Fensholt nu are vreo relevanță pentru elevii de liceu. Este de înțeles că părinții s-au plâns de această lecție, descurajând-o în cele din urmă pe Fensholt și cerându-i să renunțe la ea cu totul.
Toate aceste lucruri sunt un fel de tragedie, dar singura tragedie pentru toți acești profesori este că atât de mulți dintre ei refuză să-și facă treaba. În loc să-și învețe elevii cum să gândească, ei vor să le spună elevilor ce să gândească. Nu numai că nu este ceea ce își doresc părinții, dar este și o practică proastă. În cele mai multe cazuri, elevii o consideră iritantă și inutilă.
Chiar dacă un părinte poate fi de acord cu aceste sentimente, are tot dreptul să nu fie de acord cu îndoctrinarea. Aceasta îi privează pe elevi de o învățare reală, corupe rolul profesorului ca un fel de autoritate morală și, în cele din urmă, divizează familiile și comunitățile pe care aceste școli ar trebui să le deservească.
